Atmosfera astrală IULIE 2017: Certuri aprinse dupa 21 iulie! Focul poate scapa de sub control!

Atmosfera astrală IULIE 2017: Certuri aprinse dupa 21 iulie! Focul poate scapa de sub control!
Atmosfera astrală IULIE 2017: Certuri aprinse dupa 21 iulie! Focul poate scapa de sub control!

Şi în această lună Iulie 2017, tradiţia populară românească se va menţine – poate chiar la cote mai ridicate faţă de anii anteriori.

Crucea cardinală, alcătuită din Berbec-Balanţă şi Rac-Capricorn rămâne în continuare foarte solicitată, însă în preajma datei de 23 Iulie, cumva tensiunile cardinale încep să se diminueze şi vom simţi foarte clar o relaxare pe anumite segmente ale vieţii noastre, în funcţie şi de marcajele native ale fiecăruia dintre noi.

Aspectul de Lună plină se va forma în Semnul Capricornului pe 9 Iulie. Jocuri de culise în câmpul muncii, segmentul sănătăţii reapare în prim-plan prin divulgarea unor informaţii mai mult sau mai puţin credibile sau utile, dorinţă de control şi dominare greu de stăpânit, agresivitate.

Din 21 Iulie, Marte se mută în Leu, exacerbând Focul şi la propriu, şi la figurat. Ca şi cum avem deja o flacără căreia îi vom mai pune ceva gaz şi se face o vâlvătaie în toată regula. De reţinut că, pe tot parcursul lunii, focul poate scăpa de sub control, însă din 21 riscul se va accentua şi mai mult.

Perioade în care este bine să fim prudenţi, înţelegători, toleranţi, răbdători, atenţi cu noi înşine, dar şi cu ceilalţi în mod special sunt 1- 2, 5 – 16, 19 – 27.

Energia Lunii este destul de răscolitoare, dar ne putem descurca foarte bine dacă ne propunem conştient să trecem cu bine peste orice situaţie ivită.

Citeste mai multe pe AstroCafe.ro.



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Cele 2 zodii care vor fi inselate toata viata! Au tras paiul scurt din zodiac!

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Mesajul postat de Doinița Oancea în ziua în care Lora și Ionuț Ghenu au devenit oficial soț și soție: „Să nu vă puneți măști și filtre”

Aceasta zodie este stapana lumii! Femeia din zodiac care controleaza totul!

Halit Özgür Sari, protagonistul noului serial turcesc „Inimă rebelă”, pasiune nebănuită! Iată cu ce se ocupă celebrul actor când nu este pe platourile de filmare

Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon


Cookies