Aurelian Temișan, mesaj către soția lui, la 30 de ani de când s-au întâlnit prima dată. “Să sperăm că mai stăm pe aici ceva vreme, să sperăm că vom mai aduna amintiri.”

Aurelian Temișan, mesaj către soția lui, la 30 de ani de când s-au întâlnit prima dată. “Să sperăm că mai stăm pe aici ceva vreme, să sperăm că vom mai aduna amintiri.”
Aurelian Temișan, mesaj către soția lui, la 30 de ani de când s-au întâlnit prima dată. “Să sperăm că mai stăm pe aici ceva vreme, să sperăm că vom mai aduna amintiri.”

Artistul a scris câteva cuvinte despre relația cu soția lui, la 3 decenii de la prima întâlnire.

Aurelian Temișan și Monica Davidescu au împreună o poveste de iubire începută în urmă cu mulți ani, mai exact în momentul în care s-au privit în ochi pentru prima dată.  În toată această perioadă, cei doi au făcut în așa fel încât, pe lângă toate proiectele în care au fost implicați, să pună și familia pe un loc foarte important în viața lor. Astfel, acum sunt recunoscători mai mult ca niciodată pentru tot ceea ce au construit împreună și pentru faptul că au reușit întotdeauna să depășească fiecare obstacol.

Aurelian Temișan, mesaj către soția lui, la 30 de ani după prima întâlnire

Citește și: Aurelian Temișan și Monica Davidescu, despre perioada în care s-au cunoscut! Cei doi urmează să împlinească 30 de ani de când se cunosc: "Ne-am cunoscut tot la un spectacol, ce să vezi!"

Aurelian Temișan și Monica Davidescu
Aurelian Temișan și Monica Davidescu[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citește și: Care este secretul căsniciei dintre Aurelian Temișan și Monica Davidescu? Cei doi soți mărturisesc ce se întâmplă în cazul certurilor dintre ei. “Nu ne prindeau nici 5 ani împreună dacă eram altfel.”

Alături de câteva fotografii, Aurelian Temișan a postat un mesaj pe rețelele de socializare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de când au făcut pentru prima dată cunoștință într-o seară, iar de atunci viața lor s-a schimbat.

Mărturisește că au reușit să treacă împreună peste toate lucrurile venite în viață și au ajuns să se bucure de cel mai mare dar, fiica lor.  “Azi se fac 30 de ani de la primul "Bună, eu sunt Monica" (13 ianuarie 1995). Sunt 30 de ani de când, într-o seară am dat mâna respectuos cu o fată sensibilă, rușinoasă, care își lua foarte în serios munca de prezentatoare și care m-a întrebat cum să mă prezinte.
De atunci s-au dus 30 de ani, cu de toate. Am construit împreună cu pași lenți, dar siguri, ne-am crescut unul pe celălalt, am învățat să ne respectăm stările, tabieturile, să punem preț pe sentimente, să facem în așa fel încât povestea să continue. Au fost zile bune, cu soare, au fost furtuni, a plouat, am plâns, am râs, ne-am întristat văzând cum oameni dragi inimilor noastre ne părăsesc (părinți, prieteni, cunoștințe), ne-am bucurat la reușitele unora, ne-a părut rău de neîmplinirile altora și...
iata-ne în 2025, la 30 de ani de atunci. Poate par puțini... dar nu sunt, poate par mulți... dar nu sunt, sunt doar 30 de ani, din care 18 sunt de unire în față lui Dumnezeu, iar 14 de când familia noastră, pe lângă animăluțe, s-a împlinit cu cea mai dorită ființă... Dora. Să sperăm că mai stăm pe aici ceva vreme, să sperăm că vom mai aduna amintiri și că în următorii 30 de ani vom scrie și despre nepoți, ajunși și ei, la rândul lor, la maturitate.
Sănătoși să fim! La mulți ani, Monica! La mulți ani, Dora! La mulți ani... nouă, tuturor!”,
a scris artistul pe rețelele de socializare.

Citește și: Iasmina, săgeți usturătoare către Moldo: "A durut un pic!" Ce se întâmplă între cei doi concurenți din Casa iubirii- kanald.ro

Citește și: "L-am văzut!"- Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova- stirilekanald.ro

Aurelian Temișan și Monica Davidescu
Aurelian Temișan și Monica Davidescu[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Monica Davidescu a vorbit despre educația pe care i-o oferă fiicei sale: „Am această sarcină și nu-mi place."

Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani

Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă

David Popovici spune cât costă, de fapt, slipul cu care concurează în competiții: "Bucată aia de material!"

Sărbători de coșmar pentru Oana Roman și fiica ei: „Tatăl ei nu a sunat-o, nu i-a dat nici măcar un mesaj de Crăciun”

EXCLUSIV | Unde vor pleca Patrick și Virginia după ce au câștigat sezonul 3 al emisiunii “Casa iubirii”: „Deja mi-am luat biletele”

VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies