Vlăduța Lupău a povestit cum îmbină viața cu un copil mic și cariera pe care o are.
Vlăduța Lupău este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară din țară, care reușește de fiecare dată să ridice săli întregi în picioare. Cu o carieră de succes, Vlăduța Lupău se poate declara împlinită și pentru familia frumoasă pe care o are.
Cum se împarte Vlăduța Lupău între familie și carieră
Copilul ei este atras deja de muzică și imită prin casă sunete la obiecte sub forma microfonului. „Am avut tot timpul parte de ajutor, trebuie să recunosc, având în vedere meseria pe care o am, nu am cum să nu am ajutor. Mă ajută bunicii, plus Adi. Plec în weekend de acasă, normal că mi-e greu. Cred că la orice mamă îi este greu și dacă pleacă până la magazin.
Dar mă controlez. Îl iau și cu mine. Adoră microfonul, adoră să facă „lalala, de aceea cred că nici nu se supără când plec de acasă. Știe că plec la „lalala”, dară fără să îi spună cineva neapărat. Și el, când prinde un microfon sau ceva ce seamănă a microfon, cântă.”, a spus Vlăduța Lupău.
În cadrul unui podcast, Vlăduța Lupău a vorbit, acum ceva timp, și despre traumele prin care a trecut. Vlăduța Lupău a vorbit deschis despre trauma prin care a trecut atunci când a pierdut cele două sarcini. Artista a mărturisit că acele momente au fost extrem de grele pentru ea, dorindu-și să aducă pe lume un copil.
Acum este fericită și împlinită. „ Mi se pare că e o traumă la nivelul oricărei femei, chiar dacă mai are acasă 10 copii, chiar dacă mai are unu, chiar dacă nu are niciunu, indiferent. Mi se pare că e o traumă pentru că te întrebi de ce ți s-a întâmplat ție. Am zis că nu a fost să fie, Dumnezeu știe mai bine de ce. El știe când o să fie, dacă o să fie .”, a declarat Vlăduța Lupău.