Administraţia Naţională de Meteorologie e emis, marţi, o informare de vreme rea care valabilă până miercuri, la ora 10.00.
Se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie, mixte la munte şi predominant ninsori în Moldova.
Pe arii restrânse se va semnala polei, la început în Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni. Temporar vântul va avea unele intensificări în jumătatea de sud a ţării şi în zonele montante, cu viteze mai mari în sudul Banatului, unde la rafală se vor depăşi 70…75 km/h.
În Capitală, începând de marţi dimineaţă şi până miercuri la aceeaşi oră, vremea nu se va schimba şi va fi în continuare închisă şi rece. Temporar, din a doua parte a zilei va ploua, posibil moderat cantitativ noaptea şi vor fi condiţii de polei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade, în timp ce minima va oscila între -1 şi zero grade Celsius.