Oana Roman a răspuns la întrebarea care stătea pe buzele tuturor. Vedeta a dezvăluit ce calități trebuie să aibă viitorul său partener.
Oana Roman este în momentul de față o femeie singură, care a trecut printr-un divorț dureros de tatăl fetiței sale, Marius Elisei, alături de care a trăit o poveste de dragoste mai bine de un deceniu. Din păcate, însă, cei doi nu s-au mai înțeles și au ajuns în fața notarului, acolo unde au decis să meargă pe drumuri separate. Ulterior, Marius Elisei și-a refăcut viața sentimentală, iar Oana Roman se pare că nu se grăbește să facă acest pas.
Cu toate acestea, deși nu se grăbește să își refacă viață sentimentală, fiica lui Petre Roman se pare că știe ce calități trebuie să aibă viitorul său partener.
Oana Roman a spus clar ce își dorește de la un bărbat
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Vedeta este foarte activă în mediul online, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi. Recent, Oana Roman a primit o întrebare de la un urmăritor, la care a răspuns fără ezitări.
„Bărbat frumos sau bărbat cu bani?”, a fost întrebarea pe care a primit-o Oana Roman de la un internaut.
„Doua criterii total irelevante și neimportante în alegerea unui partener. Bărbat bun, care iubește cu adevărat, frumusețea și banii se duc. Deci nu alegem frumos sau cu bani, alegem să ne iubească, să fim siguri că e de încredere, să fim siguri că ne putem baza pe el, să fim siguri că putem comunica, să fim siguri că avem lucruri în comun. Despre asta este vorba într-o relație.”, a răspuns vedeta.
Cum se simte fiica Oanei Roman după divorțul părinților săi
Întrebată de către un urmăritor care este situația cu privire la fiica sa, Oana Roman a ținut să precizeze că, în ciuda faptului că ea și Marius Elisei au divorțat, iar bărbatul și-a refăcut viața sentimentală și a neglijat-o pe micuță, Isa are o stare emoțională foarte bună, datorită faptului că mama sa are grijă să nu-i lipsească nimic, compensând oarecum lipsa tatălui.
„ Isa este foarte bine pentru că este foarte iubită, i se întâmplă lucruri frumoase, trăiește într-un mediu liniștit, fără conflicte, fără certuri, fără discuții. Avem prieteni, ieșim, mergem în vacanțe, are colegi buni. Din toate aceste puncte de vedere, Isei îi este foarte bine .”, a spus Oana Roman pe InstaStory.
Oana Roman, despre posibilitatea de a îmbrăca pentru a doua oară rochia de mireasă
Deși a trecut printr-un divorț dureros, Oana Roman nu exclude posibilitatea de a îmbrăca pentru a doua oară rochia de mireasă. Cu toate acestea, vedeta a ținut să precizeze că nu se grăbește să facă acest pas și, de data aceasta, trebuie să fie mai atentă în privința alegerii partenerului.
„Nu am de unde să știu, doar Dumnezeu știe dacă se va mai întâmpla, însă nu e prea curând. Dacă e să fie, o să fie. Nu mă grăbesc și de data asta trebuie să aleg cu foarte mare grijă.”, a spus Oana Roman, în cadrul unei emisiuni TV.