În spatele personajului Tanner din serialul „Poveste din Anatolia”, difuzat de luni pana vineri, la ora 20:00, la Kanal D, se află Berk Atan, un actor cu o poveste de viață remarcabilă.
Serialul, o poveste emoționantă despre iubire, legături de familie și lupta pentru îndeplinirea unui vis, va aduce în prim-plan personaje puternic conturate în jurul unor valori umane esențiale: sinceritate, prietenie și unitate.
Protagonistul acestei povești captivante este Taner, un tânăr inventator care, alături de verii săi, se confruntă cu diverse obstacole în drumul spre împlinirea visurilor sale. Berk Atan, actorul ce îi dă viață acestui personaj, este deja cunoscut telespectatorilor români din serialul „Gunes”.
"Taner este un tânăr naiv, dar care nu a renunțat niciodată la visurile sale. Se confruntă cu dificultăți, dar nu se lasă învins. Într-un fel, mă regăsesc în modul său de a fi. Și eu am întâmpinat obstacole în timp ce urmăream să-mi îndeplinesc un vis, acela de a deveni actor, pe când aveam 20 de ani.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Cine este Berk Atan?
La vârsta de 32 de ani, chipeșul actor originar din Izmir, dintr-o familie cu rădăcini bosniace, și-a început cariera visând să devină fotbalist, ca și tatăl său, care a jucat pentru echipele Altay și Altınordu din Izmir.
Totuși, înca din copilărie și-a dat seama că o carieră în fotbal nu îi satisface aspirațiile.Destinul său a luat o turnură decisivă în 2012, când a câștigat titlul de "Cel mai bun model" al Turciei. Acest moment a marcat începutul carierei sale în actorie și modelling, aducându-i faimă. În 2013, a obținut primul său rol în serialul "Her Şey Yolunda", urmat de apariții în seriale precum "Güneşin Kızları", "Dayan Yüreğim", "Cennetin Gözyaşları", și în lungmetrajul "Tahin Pekmez". Cu două premii pentru "Cel mai bun actor", pentru rolul din serialul "Günes”, difuzat de Kanal D, Berk Atan și-a continuat studiile de actorie la Facultatea de Arte Plastice, Departamentul de Actorie, al Universității Beykent.