În ediția de sâmbătă a emisiunii “În oglindă”, de la ora 22:30, la Kanal D2, o vom descoperi pe cea care s-a autointitulat “Bia Khalifa”, și vom afla cum i-a fost viața, dar și cine este femeia pe care o vedem astăzi.
Vom descoperi o altă față a controversatei Bia Khalifa, care va vorbi, în premieră, despre viața ei.
Bia Khalifa, pe numele sau real Bianca Emanuela Niculai, a făcut mărturisiri cutremurătoare în ceea ce privește viața sa, lucruri nespuse până acum. Rămasă fără mamă, de mic copil, Bianca povestește că a fost maltratată de tatăl ei, de la o vârstă fragedă.
“Am copilărit în Italia (…) dar m-am născut în România! (…) Eu provin dintr-o familie de pocăiți credincioși și sunt niște persoane minunate.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Totodată, vedeta spune că a fost separată forțat de mama sa, iar dezvăluirile acesteia sunt șocante.
“Mama ne-a luat pe mine și pe Tibi, fratele meu, cu ea, în Italia. Ne-a înscris la școală, trebuia să avem o viață normală, cum avea orice copil. Mami mi-a spus când am crescut (…) că tata mă bătea când eram bebe… Am crezut că doar eu și fratele meu suntem maltratați, cu obiecte, cuțite… eu nu am crezut că și mami a trecut prin chestiile astea. (…) Tati i-a spus lui mami să ne lase o săptămână cu el (…) și după aceea ne-a interzis să o mai vedem (…) Eram copii, avea 2-3 anișori și după aceea tata nu ne-a mai lăsat să o vedem pe mami; numai o dată pe an. (…) Câteodată, când ne vedeam cu ea, după ce pleca, ne uitam pe geam, și după ce nu mai vedeam mășina ei, plângeam; a fost crunt pentru mine“ mărturisește, printre lacrimi, Bia Khalifa.
Ce urme au lăsat în viața controversatei Bia Khalifa traumele trăite, ne spune chiar ea, sâmbătă, la “În oglindă”.
“De fel sunt mai timidă, nu sunt ceea ce par! Sunt o persoană foarte timidă, foarte închisă în mine, nu mă deschid ușor, am puțini prieteni, și buni … “, dezvăluie vedeta.
Nu ratați, sâmbătă de la ora 22:30, o ediție tulburătoare a emisiunii “În oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță, numai la Kanal D2.