Am patru copii minunați, doi băieți și două fete, și pentru mine nașterea fiecăruia dintre ei a fost o binecuvântare. Sunt atât de recunoscător pentru lecțiile de răbdare, empatie, responsabilitate, compasiune, autenticitate pe care le-am primit de la fiecare în parte.
Nimic nu este mai frumos decât să privești în ochii copiilor tăi și să vezi bucuria cu care descoperă lumea din jurul lor ghidați de tine ca părinte. Copiii vin în viața noastră ca niște pânze pe care noi desenăm culorile în care va fi viața lor. Și este atât de important ca aceste culori să fie solare, calde, cu cât mai puține tușe de gri, astfel încât ei, la rândul lor, să devină niște adulți care să transforme lumea în care trăiesc într-un loc mai frumos, mai bun.
Eduard, Jasmine, Anais și Geo mi-au adus bucurie, sens și scop vieții mele, copii sunt părțile cele mai bune din tine, sunt medicamentele universale ale fericirii care au un singur ingredient – iubirea.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Într-o lume condusă de tehnologie, copiii au nevoie de ancore de siguranță și părinții sunt cele mai solide dintre ele.