Branza ingrasa? Ce spune nutritionistul Mihaela Bilic

Branza ingrasa? Ce spune nutritionistul Mihaela Bilic
Branza ingrasa? Ce spune nutritionistul Mihaela Bilic

Multe persoane se întreabă dacă brânza îngraşă. Este un aliment pe care îl consumăm în oricare parte a zilei şi în diferite combinaţii. Dar, dacă îţi faci griji în privinţa siluetei, atunci ar fi bine să ştii care este adevărul despre alimentul pe care multe persoane îl consumă. Află ce spune nutriţionistul Mihaela Bilic despre brânză, dacă îngraşă sau nu.

“Am să iau ca exemplu brânza, că tot e sezonul caşului proaspăt. Fiind o mare iubitoare de brânză, în toate formele, culorile şi gradele de mucegăire, nu m-am putut abţine din a remarca faptul că toţi mâncăcioşii, pofticioşii şi gurmanzii au o slăbiciune pentru brânză.

Ba mai mult, mi-am permis de la mine putere să împart consumatorii în două categorii: unii care iubesc carnea şi alţii care iubesc brânza.

Am mai spus-o, dar o repet: brânza îngraşă iar porţia corectă este jumătate din cea de carne, adică maxim 70 g pentru telemea şi numai 30-35g când vine vorba de parmezan, caşcavaluri şi brânză „împuţită”.

Eu consider că viaţa are mai mult gust pentru că există brânza, şi asta înseamnă că e şi mai greu să te abţii din a consuma tot felul de preparate care o includ, de la sandvişuri calde la pizza, paste, legume gratinate, sosuri pentru friptură sau banala telemea cu roşii’’,

a scris nutriţionistul pe pagina sa de pe o reţea de socializare.



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Scapa de 5 kilograme in 10 zile cu dieta cu supa - Ce trebuie sa mananci

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies