Cadoul pe care l-a primit Elena Merișoreanu de la mama ei când s-a cununat. “Dacă nu știi să ții hățurile bine, se duce calul în derivă.”

Cadoul pe care l-a primit Elena Merișoreanu de la mama ei când s-a cununat. “Dacă nu știi să ții hățurile bine, se duce calul în derivă.”
Cadoul pe care l-a primit Elena Merișoreanu de la mama ei când s-a cununat. “Dacă nu știi să ții hățurile bine, se duce calul în derivă.”

Elena Merișoreanu a vorbit despre cadoul pe care l-a primit de la mama ei, la cununie.

Elena Merișoreanu, cunoscuta și îndrăgita artistă de muzică populară, are o carieră de succes, iar pe lângă anii petrecuți pe scenă, aceasta se poate declara împlinită și fericită și datorită familiei frumoase pe care o are. Este alături de soțul ei de mulți ani, iar de fiecare dată a încercat să găsească cea mai bună metodă prin a-și păstra căsnicia ca la început. A reușit de fiecare dată să treacă peste obstacolele vieții cu zâmbetul pe buze și nu s-a dat niciodată bătută în fața lucrurilor care au apărut pe parcurs. Chiar dacă au mai existat și momente mai puțin plăcute, artista, așa cum a povestit în numeroase interviuri, a încercat de fiecare dată să aibă grijă de familie în cel mai bun mod.

Cadoul pe care l-a primit Elena Merișoreanu de la mama ei, la cununie

Citește și: Elena Merișoreanu, departe de copii, dar aproape de nepoți! „Cred că Dumnezeu le-a rânduit în așa fel încât o perioadă destul de lungă mi-am crescut nepoții.”

Elena Merișoreanu

Elena Merișoreanu

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că soțul o înșelase cu prietena sa. „Eu eram rea de gură, îl tocam la cap.”

Invitată în cadrul emisiunii Viața fără filtru, artista a vorbit despre cadoul pe care l-a primit de la mama ei în momentul în care a făcut cununia. O căruță cu patru cai și cu o doamnă cu hățuri, era bibeloul pe care l-a primit de la mama sa. Inițial, nu a știut ce semnificație are, însă mama i-a spus că acea imagine reprezintă căsnicia, iar dacă nu știi ce să faci cu hățurile, relația cu partenerul se poate rupe. Interpretata de muzică populară a mai spus că are o căsnicie atât de lungă și datorită mamei sale, care a fost acolo mereu și i-a dat sfaturi. “Când m-am cununat eu, a venit mama, femeie simplă de la țară, a venit cu o cutie, mi-a pus-o și a zis: “uite, un cadou de la mine.” L-am împins și am zis: “lasă, că mă uit eu.” “Nu, îl desfaci acum.” Știi ce era? O cucoană cu patru cai și cu hățuri. “Da, ce frumos!” “Nu, știi ce înseamnă? Dacă nu știi să ții hățurile bine, se duce calul în derivă.” Așa e într-o căsnicie. Oamenii la țară aveau multă înțelepciune. Căsnicia mea a durat atât datorită mamei. “Cum să divorțezi? Ai doi copii, ai două fete. Nu uita, fetele sunt fete.”, a povestit Elena Merișoreanu.

Citește și: EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei - wowbiz.ro

Citește și: Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu - radioimpuls.ro

Elena Merișoreanu



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Elena Merișoreanu a vorbit despre faptul că a fost absentă în viața copiilor ei! „Am avut prilejul să întâlnesc personalități, să fiu apreciată.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu

Gizem Sevim, care joacă rolul Elif, în serialul Inimă rebelă, schimbare uluitoare de look! Iată cum a fost surprinsă frumoasa actriță

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro