Elena Merișoreanu a vorbit despre cadoul pe care l-a primit de la mama ei, la cununie.
Elena Merișoreanu, cunoscuta și îndrăgita artistă de muzică populară, are o carieră de succes, iar pe lângă anii petrecuți pe scenă, aceasta se poate declara împlinită și fericită și datorită familiei frumoase pe care o are. Este alături de soțul ei de mulți ani, iar de fiecare dată a încercat să găsească cea mai bună metodă prin a-și păstra căsnicia ca la început.
A reușit de fiecare dată să treacă peste obstacolele vieții cu zâmbetul pe buze și nu s-a dat niciodată bătută în fața lucrurilor care au apărut pe parcurs. Chiar dacă au mai existat și momente mai puțin plăcute, artista, așa cum a povestit în numeroase interviuri, a încercat de fiecare dată să aibă grijă de familie în cel mai bun mod.
Cadoul pe care l-a primit Elena Merișoreanu de la mama ei, la cununie
Invitată în cadrul emisiunii Viața fără filtru, artista a vorbit despre cadoul pe care l-a primit de la mama ei în momentul în care a făcut cununia.
O căruță cu patru cai și cu o doamnă cu hățuri, era bibeloul pe care l-a primit de la mama sa. Inițial, nu a știut ce semnificație are, însă mama i-a spus că acea imagine reprezintă căsnicia, iar dacă nu știi ce să faci cu hățurile, relația cu partenerul se poate rupe. Interpretata de muzică populară a mai spus că are o căsnicie atât de lungă și datorită mamei sale, care a fost acolo mereu și i-a dat sfaturi. “Când m-am cununat eu, a venit mama, femeie simplă de la țară, a venit cu o cutie, mi-a pus-o și a zis: “uite, un cadou de la mine.” L-am împins și am zis: “lasă, că mă uit eu.” “Nu, îl desfaci acum.” Știi ce era? O cucoană cu patru cai și cu hățuri. “Da, ce frumos!” “Nu, știi ce înseamnă? Dacă nu știi să ții hățurile bine, se duce calul în derivă.” Așa e într-o căsnicie. Oamenii la țară aveau multă înțelepciune. Căsnicia mea a durat atât datorită mamei. “Cum să divorțezi? Ai doi copii, ai două fete. Nu uita, fetele sunt fete.”, a povestit Elena Merișoreanu.