Cadouri deosebite în funcție de vârstă - Ce să cumperi pentru a merge la fix cu darul tău

Cadouri deosebite în funcție de vârstă - Ce să cumperi pentru a merge la fix cu darul tău
Cadouri deosebite în funcție de vârstă - Ce să cumperi pentru a merge la fix cu darul tău

Uneori pare dificilă achiziționarea unui cadou, mai ales dacă nu cunoști exact persoana căreia i se adresează sau multe despre personalitatea sa.

 Dacă vrei să elimini din start situația în care un cadou oferit sa nu fie tocmai pe plac, poți citi rândurile ce urmează, ca mai apoi să te inspiri pentru a reuși să oferi un dar deosebit.

Iată câteva recomandări frumoase de cadouri, ținând cont de vârstă și gusturi

  • Ce poți cumpăra pentru o femeie de 30 de ani sau mai mult?

Bijuteriile sunt pe primul loc în inima femeilor, mai ales când vine vorba de cadouri speciale, fie achiziționate personal, fie primite de la prieteni. Dacă tocmai ai fost invitată la un eveniment special, precum o petrecere aniversară sau onomastică, te poți gândi la un cadou deosebit, așa cum pot fi bijuteriile. 

Nu vei da greș dacă dăruiești unei doamne sau domnișoare de 30 de ani un asemenea dar, iar ca să îți faci o idee, poți opta pentru categoria de cercei din aur de pe bb-shop.ro, cu modele foarte diverse.

 

  • Cadouri pentru persoanele de peste 40 de ani

Fie că este vorba de o persoană apropiată sau un amic pe care poate nu l-ai mai văzut demult, un cadou oferit trebuie să fie special și din inimă. Dacă este vorba de o femeie, poți alege un parfum cu note elegante și chiar un set special de creme parfumate. Același tip de cadou poate fi achiziționat și dacă trebuie să îl oferi unui amic bărbat, la care ești invitat de onomastică sau zi de naștere.

 

  • Daruri interesante pentru persoanele de 50 de ani

Odată cu trecerea anilor și schimbarea prefixului, gusturile se schimbă, inevitabil. Dacă pe la vârsta de 20-30 de ani mergi în aceeași direcție cu valul și adori trendurile ce ți se arată, pe la 40-50 de ani poți fi mai selectiv. Astfel că, pregătirea unui cadou ar trebui să fie pe măsura așteptărilor. 

Un set de accesorii pentru vin ar putea fi o idee excelentă pentru un domn de această vârstă. Cât privește cadoul ce poate fi oferit unei doamne de 50 de ani, nu vei da greș cu un set de cosmetice de calitate, un abonament la yoga sau poate chiar un card cadou de la B&B Shop pentru ca alegerea să fie cu mult simplificată.

 

  • Există cadouri deosebite pentru persoanele de 60 de ani? Sigur că da!

Dacă vrei să îți impresionezi bunicii cu un cadou deosebit sau poate un prieten de 60 de ani, poți opta pentru lucruri personalizate. O cutie de praline de ciocolată care să îi poarte numele, o carte ecranizată sau poate o vacanță specială în țară sau în străinătate sunt idei deosebite ce pot fi cu ușurință puse în practică. 

De asemenea, poți opta și pentru altfel de lucruri, așa cum sunt seturile de camping sau foișor, jocurile de societate moderne, grătarele portabile sau șezlongurile pentru grădină.

Așadar, acum că știi ce fel de cadouri să cumperi în funcție de vârstă, nu îți mai rămâne decât să aștepți momentul oportun, să stabilești un buget și să achiziționezi ceva frumos pentru persoana în cauză.

 

Sursă foto: Pexels.com 



Citește și:

Expunerea la soare, măsuri de siguranţă

Cum reușește Lora să se mențină în formă? Artista le sfătuiește pe femei să se iubească așa cum sunt: „Încerc să evit zahărul. Compensez cu legume și cu apă.”

INCREDIBIL! O româncă, PRIMUL FOTOMODEL din lume. IMAGINILE cu ea sunt spectaculoase!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Erdal Küçükkömürcü, actorul care joacă rolul Erman Arsen în serialul „Tablou de familie”, un soț devotat și un tată exemplar! Iată ce familie frumoasă are celebrul actor

Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!


Cookies