În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 11 decembrie 2022 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 11 decembrie 2022 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi.
Calendar ortodox 11 decembrie 2022 - Sfântul Daniil Stâlpnicul; Sfântul Luca cel Nou Stâlpnicul
Citește și: Sfatul zilei din 11 decembrie. O zodie va avea parte de o veste unică
Citește și: Zodiac 11 decembrie 2022. Află ce zodie este pe cale să-și îndeplinească un obiectiv
Sfântul Daniil Stâlpnicul s-a născut într-o familie creștină, în satul Vitaria, din Mesopotamia. Datorită faptului că acesta a fost singurul copil dăruit de Domnul la părinții săi, acesta a fost învățat să se închine Lui, încă de la o vârstă fragedă.
Astfel, Sfântul Daniil Stâlpnicul și-a început viața monahală încă de la vârsta de 12 ani, având binecuvântarea Sfântului Simeon Stâlpnicul, a plecat din mănăstire, pentru a se alătura unui templu păgân de la țărmul Mării Negre, care fusese părăsit. În ciuda acestui fapt, după ce a trecut o perioadă bună de vreme, Sfântul Daniil Stâlpnicul a decis să urce pe un stâlp, pe care a îndurat arșiță, frig și atacuri din partea demonilor, acolo unde a rămas până la ultima sa clipă din viață.
În timp ce se afla pe stâlp, Sfântul Daniil Stâlpnicul a fost vizitat de împăratul Leon cel Mare, care a fost însoțit de oaspeți din străinătate, principi și aristocrați, dorind să mărturisească:" Iată cea mai scumpă comoară a împărăției mele!". Se spune că în momentul în care Sfântul Daniil Stâlpnicul s-a stins din viață, au văzuți sfinții îngeri, proroci, apostoli și mucenici deasupra. În ceea ce-l privește pe Sfântul Luca cel Nou Stâlpnicul, acesta a trăit în secolul X, la Constantinopol, mai exact în timpul domniei împăratului Constantin Porfirogenetul. Acesta a luptat ca soldat în armata bizantină, reușind să scape cu viață.
Astfel, văzând purtarea de grijă a lui Dumnezeu, față de el, a decis să devină monah și să urce și Sfântul Luca cel Nou Stâlpnicul, pe un stâlp aflat lângă Calcedon, acolo unde a trăit timp de 45 de ani, reușind să-și curețe inima și patimile sufletești, dar și trupești.
Rugăciune către Sfântul Daniil Stâlpnicul- 11 decembrie 2022
Citește și: Horoscop Berbec Ianuarie 2023. Nativii Berbec se vor focusa pe cariera profesională!
Calendar creştin ortodox 11 decembrie 2022- sărbătoare fără cruce neagră sau roșie
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
“Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrând să laud cu cântări pomenirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoare de lumină.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un soare mare ai răsărit, părinte, marginilor lumii, luminând adunările credincioşilor, cu făclia faptelor bune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro
Supunându-te, părinte, Legilor Stăpânului, ţi-ai ucis trupul cu înfrânarea şi l-ai supus pe el duhului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu totul Om S-a arătat, rămânând şi după Întrupare ceea ce a fost, Domnul, Cel Ce S-a născut din tine Neschimbat, Născătoare de Dumnezeu.”
Calendar ortodox 2022 decembrie
Citește și: Gemenii in luna decembrie. Tot ce trebuie sa stii
1 J Sf. Prooroc Naum; Sf. Cuv. Filaret cel Milostiv (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
2 V Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropi;Sf. Porfirie Cavsocalivitul; Sf. Ier. Solomon, arhiep. Efesului( Post. Nu se fac nunți)
3 S †) Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Prooroc Sofonie (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
4 D † Sf. M. Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
5 L †) Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
6 M †) Sf. Ier. Nicolae, arhiep. Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
7 M †) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf. Ier. Ambrozie, ep. Mediolanului (Milano) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
8 J Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic și Onisifor (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
9 V Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociță Ana, mama Proorocului Samuel (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
10 S Sf. Mc. Mina, Ermoghen și Evgraf (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
11 D Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
12 L †) Sf. Ier. Spiridon, ep. Trimitundei, făcătorul de minuni (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
13 M †) Sf. Ier. Dosoftei, mitr. Moldovei; † Sf. M. Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia, fecioara din Siracuza (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
14 M Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie( Post. Nu se fac nunți)
Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro
15 J Sf. Sfințit Mc. Elefterie, ep. Iliriei; Sf. Mc. Antia și Suzana; Sf. Cuv. Pavel din Latro (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
16 V Sf. Prooroc Agheu; Sf. Teofana, împ. (Post. Nu se fac nunți)
17 S Sf. Prooroc Daniel și Sf. trei tineri: Anania, Azaria și Misail (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
18 D †) Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe; Sf. Ier. Modest, arhiep. Ierusalimului (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
19 L Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Cuv. Aglaia, Sf. Ier. Grichentie, ep. Etiopiei (Post. Nu se fac nunți)
20 M Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului; Sf. Sfințit Mc. Ignatie Teoforul, ep. Antiohiei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle( Post. Nu se fac nunți)
22 J †) Sf. Ier. Petru Movilă, mitr. Kievului; Sf. M. Mc. Anastasia (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
23 V Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei (Zi aliturgică) (Numai seara, grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte de făină. Nu se fac nunți)
24 S Sf. Mc. Eugenia; (Sâmbăta dinaintea Nașterii Domnului) (Ajunul Crăciunului) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 D (†) Nașterea Domnului (Crăciunul) (Nu se fac nunți)
26 L A doua zi de Crăciun; †) Soborul Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sf. Sfințit Mc. Eftimie, ep. Sardelor (Nu se fac nunți)
27 M A treia zi de Crăciun; †) Sf. Ap., întâiul Mc. și arhid. Ștefan; Sf. Cuv. Teodor Mărt. (Nu se fac nunți)
28 M Sf. 20.000 de Mc. arși în Nicomidia( Harți. Nu se fac nunți)
29 J Sf. 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel și Tadeu (Nu se fac nunți)
30 V Sf. Mc. Anisia fecioara; Sf. Cuv. Teodora din Cezareea; Sf. Cuv. Leon, arhim. (Harți. Nu se fac nunți)
31 S Odovania Praznicului Nașterii Domnului; Sf. Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Sâmbăta după Nașterea Domnului) (Slujba în noaptea trecerii dintre ani) (Nu se fac nunți)
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.