În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 13 ianuarie 2023 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 13 ianuarie 2023 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi. În plus, descoperiți și ce alte sărbători urmează în luna ianuarie.
Calendar ortodox 13 ianuarie 2023 - Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic
Citește și: Zodiac 13 ianuarie 2023. Află ce zodie va afla un secret
Citește și: Sfatul zilei din 13 ianuarie 2023. O zodie trebuie să își folosească aptitudinile de comunicare
Sfinții Ermil și Stratonic sunt cei care au trăit în ținutul Iliricului și al Dunării de Mijloc, pe vremea când aveau loc persecuțiilor împăratului Licinius, mai exact între anii 230-325.
Atunci când vine vorba despre Diaconul Ermil, se pare că acesta a fost chemat înaintea împăratului, pentru a mărturisi necinstirea idolilor. Odată ajuns în fața acestuia, Sfântul Ermil i-a transmis faptul că el slujește numai Dumnezeului nevăzut. Prin urmare, odată auzite aceste vorbe, împăratul nu a decis să facă altceva decât să îl pedepsească, așa că a poruncit să fie bătut cu un bici de metal, iar apoi să fie întemnițat.
Zis și făcut!Cu toate acestea, la doar trei zile de la această ispravă, Sfântul Ermil a fost întrebat dacă refuză să se închine lui Hristos, însă acesta a continuat, motiv pentru care a fost supus și altor chinuri. Astfel, temnicerul Stratonic a fost cel care a simțit prin Duhul Sfânt, durerea resimțită de către Sfântul Ermil și l-a îngrijit. Nu a durat mult până când acesta a fost văzut de către un ostaș și pârât împăratului.
Astfel, împăratul a poruncit ca cei doi să treacă la cele veșnice, prin omorâre, în data de 13 ianuarie 303, la distanță de doar 3 kilometri de Belgrad.
Rugăciune către Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic - 13 ianuarie 2023
Citește și: Numerele norocoase în 2023 pentru fiecare!
Calendar creştin ortodox 13 ianuarie 2023- sărbătoare cu cruce neagră
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului...
“Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstiţi întocmai ca nişte stele Dumnezeiesc strălucitoare v-aţi arătat pe cerul Bisericii, înţelepţflor, luminându-ne pe noi cu Străluciri Dumnezeieşti, mucenicilor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinzându-vă cu Focul Duhului, v-aţi arătat ca nişte cărbuni înţelegători, pururea lăudaţilor şi aţi stins văpaia idolilor, cu apele sângiurilor voastre.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Spălându-vă cu apele lui Hristos, Cel Ce a înecat în Iordan nelegiuirea noastră, aţi uscat râurile necredinţei, mucenicilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Opreşte curgerile păcatelor mele, Ceea ce ai veştejit stricăciunea morţii, cu naşterea ta. Şi-mi dă umilinţă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.”
Calendar ortodox 2023 ianuarie
Citește și: Al cărui animal este anul 2023. Ce spune zodiacul chinezesc
1 D (†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului;†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei și mama sa Sf. Emilia; (Tedeum- Anul Nou) (Nu se fac nunți)
2 L Înainte-prăznuirea Botezului Domnului;Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei;Sf. Cuv. Serafim de Sarov;; (Nu se fac nunți)
3 M Sf. Prooroc Maleahi;Sf. Mc. Gordie; (Nu se fac nunți)
4 M Soborul Sf. 70 de Apostoli;Sf. Cuv. Teoctist din Siciliei;Sf. Cuv. Apolinaria;( Harți. Nu se fac nunți)
5 J Sf. Mc. Teopempt și Teonas;Sf. Cuv. Sinclitichia; (Ajunul Botezului Domnului) (Post negru. Nu se fac nunți)
6 V (†) Botezul Domnului (Boboteaza- Dumnezeiasca Arătare); (Harți. Nu se fac nunți)
7 S † Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului; (Sâmbăta după Botezul Domnului)
8 D Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul;Sf. Cuv. Domnica;
9 L Sf. Mc. Polieuct;Sf. Ier. Petru, ep. Sevastiei;
10 M Sf. Ier. Grigorie, ep. Nyssei;†) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești;Sf. Ier. Dometian, ep. Melitenei;;
11 M † Sf. Cuv. Teodosie, începătorul vieții călugărești de obște din Palestina;Sf. Cuv. Vitalie;( Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
12 J Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia;
13 V Sf. Mc. Ermil și Stratonic;Sf. Ier. Iacob, ep. din Nisibe;; (Post. Nu se fac nunți)
14 S Odovania praznicului Botezului Domnului;Sf. Cuv. Mc. din Sinai și Rait;Sf. Nina, luminătoarea Georgiei;;
15 D Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul;
16 L Cinstirea lanțului Sf. Ap. Petru;Sf. Mc. Danact citețul;
17 M †) Sf. Cuv. Antonie cel Mare;Sf. Cuv. Antonie cel nou de la Veria;
18 M † Sf. Ier. Atanasie și Chiril, arhiep. Alexandriei;( Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
19 J Sf. Cuv. Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul;Sf. Ier. Marcu, mitr. Efesului;Sf. Mc. Eufrasia;
20 V †) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare;Sf. Mc. Eusebiu, In, Pin și Rim;; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 S Sf. Cuv. Maxim Mărt.;Sf. Mc. Neofit;Sf. Mc. Agnia din Roma;
22 D Sf. Ap. Timotei;Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul;
23 L Sf. Sfințit Mc. Clement, ep. Ancirei;Sf. Mc. Agatanghel;Sf. Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic;
24 M Sf. Cuv. Xenia din Roma;Sf. Xenia din Sankt Petersburg; (Tedeum- Ziua Unirii Principatelor Române)
25 M †) Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiep. Constantinopolului;† Sf. Ier. Bretanion, ep. Tomisului; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
26 J †) Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitr. Moldovei;Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan;
27 V † Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur;Sf. Marciana, împ.;( Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
28 S Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul;
29 D Aducerea moaștelor Sf. Sfințit Mc. Ignatie Teoforul;Sf. Mc. Filotei;
30 L †) Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur;Sf. Sfințit Mc. Ipolit, ep. Romei;
31 M Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan;
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.