În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 21 decembrie 2022 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 21 decembrie 2022 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi.
Calendar ortodox 21 decembrie 2022 - Sfânta Iuliana; Sfântul Temistocle
Citește și: Sfatul zilei din 21 decembrie 2022. O zodie ar trebui să gândească la rece
Citește și: Zodiac 21 decembrie 2022. Află ce zodie participă la o ședință importantă
Sfânta Iuliana este prăznuită pe data de 21 decembrie, alături de Sfântul Temistocle. În ceea ce o privește pe aceasta, se pare că a trăit în perioada secolului al III-lea, spre începutul secolului al IV-lea. Sfânta Iuliana provenea dintr-o familie stabilă financiar, însă care au ales să o logodească cu un tânăr pe nume Eleusie, care la acea vreme era senator păgân.
Astfel, tatăl acesteia a insistat să o dea pe Sfânta Iuliana lui Eleusie, pentru a fi pedepsită de către acesta. Apoi, din cauza faptului că a refuzat să se închine idolilor păgâni, a trecut prin nenumărate torturi, printre care se află și faptul că a fost spânzurată de păr, i s-au ars părți ale trupului cu fiare înroșite și chiar a fost aruncată într-un cuptor încins.
Același lucru a pățit și Sfânta Iuliana, care a trecut la cele veșnice la vârsta de doar 18 ani. Astăzi, Sfânta Iuliana este considerată protectoarea mamelor.
Atunci când vine vorba despre Sfântul Mucenic Temistocle, se pare că acesta a trăit în timpul domniei împăratului Deciu, în Mira Lichiei. Acesta a fost păstor de oi, iar într-o zi oarecare, Sfântul Dioscorid era căutat de către Ighemonul Asclipie, care pornise împotriva tuturor creștinilor. Astfel, Sfântul Mucenic Temistocle era cel care îl ascunsese și a mărturisit că nu știe unde este. În schimb, s-a predat singur, zicând că este creștin, motiv pentru care a trecut prin nenumărate torturi, fiind atârnat de un lemn, lovit și târât, torturi din cauza cărora a trecut la cele veșnice.
Rugăciune către Sfânta Iuliana - 21 decembrie 2022
Citește și: Horoscop CAPRICORN pentru anul 2023. Planul personal va merge mai bine ca niciodată!
Calendar creştin ortodox 21 decembrie 2022- sărbătoare fără cruce neagră sau roșie
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...
“Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind minunat cu luminile muceniciei, dănţuieşti cu sfinţenie împrejurul lui Dumnezeu, îndumnezeindu-te, prealăudată şi cu rugăciunile tale dai luminare celor ce te laudă pe tine.
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rănită fiind de dragostea cea preadulce a lui Hristos, prealăudată şi părăsind dezmierdările trupeşti şi pe logodnicul cel muritor, te-ai logodit cu Cel Ce te-a făcut pe tine fecioară curată şi nevinovată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminându-ţi cugetul cu Podoabe Strălucite, Ziditorul tuturor şi Dumnezeu te-a învrednicit pe tine de Cămările Cereşti, ca o fecioară dănţuind, muceniţă, de Dumnezeu înţelepţită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Fecioara vine să nască în peşteră pe Ziditorul firii, Care mai presus de fire a luat dintr-însa Trup după Ipostas, în chip de negrăit, ca să îndumnezeiască omenirea.”
Calendar ortodox 2022 decembrie
Citește și: Horoscop LEU pentru anul 2023. Ține cont de faptul că planetele sunt aliniate pentru tine!
1 J Sf. Prooroc Naum; Sf. Cuv. Filaret cel Milostiv (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
2 V Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropi;Sf. Porfirie Cavsocalivitul; Sf. Ier. Solomon, arhiep. Efesului( Post. Nu se fac nunți)
3 S †) Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Prooroc Sofonie (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
4 D † Sf. M. Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
5 L †) Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
6 M †) Sf. Ier. Nicolae, arhiep. Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
7 M †) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf. Ier. Ambrozie, ep. Mediolanului (Milano) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
8 J Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic și Onisifor (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
9 V Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociță Ana, mama Proorocului Samuel (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
10 S Sf. Mc. Mina, Ermoghen și Evgraf (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
11 D Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
12 L †) Sf. Ier. Spiridon, ep. Trimitundei, făcătorul de minuni (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
13 M †) Sf. Ier. Dosoftei, mitr. Moldovei; † Sf. M. Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia, fecioara din Siracuza (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
14 M Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie( Post. Nu se fac nunți)
15 J Sf. Sfințit Mc. Elefterie, ep. Iliriei; Sf. Mc. Antia și Suzana; Sf. Cuv. Pavel din Latro (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
16 V Sf. Prooroc Agheu; Sf. Teofana, împ. (Post. Nu se fac nunți)
17 S Sf. Prooroc Daniel și Sf. trei tineri: Anania, Azaria și Misail (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
18 D †) Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe; Sf. Ier. Modest, arhiep. Ierusalimului (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
19 L Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Cuv. Aglaia, Sf. Ier. Grichentie, ep. Etiopiei (Post. Nu se fac nunți)
20 M Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului; Sf. Sfințit Mc. Ignatie Teoforul, ep. Antiohiei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle( Post. Nu se fac nunți)
22 J †) Sf. Ier. Petru Movilă, mitr. Kievului; Sf. M. Mc. Anastasia (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
23 V Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei (Zi aliturgică) (Numai seara, grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte de făină. Nu se fac nunți)
24 S Sf. Mc. Eugenia; (Sâmbăta dinaintea Nașterii Domnului) (Ajunul Crăciunului) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 D (†) Nașterea Domnului (Crăciunul) (Nu se fac nunți)
26 L A doua zi de Crăciun; †) Soborul Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sf. Sfințit Mc. Eftimie, ep. Sardelor (Nu se fac nunți)
27 M A treia zi de Crăciun; †) Sf. Ap., întâiul Mc. și arhid. Ștefan; Sf. Cuv. Teodor Mărt. (Nu se fac nunți)
28 M Sf. 20.000 de Mc. arși în Nicomidia( Harți. Nu se fac nunți)
29 J Sf. 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel și Tadeu (Nu se fac nunți)
30 V Sf. Mc. Anisia fecioara; Sf. Cuv. Teodora din Cezareea; Sf. Cuv. Leon, arhim. (Harți. Nu se fac nunți)
31 S Odovania Praznicului Nașterii Domnului; Sf. Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Sâmbăta după Nașterea Domnului) (Slujba în noaptea trecerii dintre ani) (Nu se fac nunți)
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.