În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 23 iulie 2022 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 23 iulie 2022 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi. În plus, descoperiți și ce alte sărbători urmează în luna iulie.
Calendar ortodox 23 iulie 2022 - Aducerea moaștelor Sfântului Foca
Citeste si: Ce NU ai voie să faci de Sfântul Ilie
Citeste si: Ce se mănâncă de Sfântul Ilie
Sfântul Mucenic Foca a trăit pe vremea împăratului Traian, în Sinope. Din cauza faptului că acesta obișnuia să se închină lui Iisus Hristos, dregătorul cetății Sinope, a trimis ostașii să-l ucidă.
Sfântul Mucenic Foca i-a văzut din grădină, iar imediat cum au trecut pe ulița, acesta i-a strigat: “Pe cine căutați?”, iar ostașii au răspuns: “Căutăm pe Foca!”.
În acea noapte, Sfântul Mucenic Foca n-a dormit, în schimb s-a dus în grădină, a privit florile pentru ultima dată, și-a săpat mormântul, a împărțit haine și mâncare săracilor și s-a rugat. În momentul în care s-a făcut dimineață, iar ostașii l-au întrebat unde este Foca, acesta le-a răspuns: “Eu sunt!”, iar deși nu le venea să creadă, aceștia a trebuit să îi împlinească porunca dregătorului.
În prezent, pe data de 23 iulie, se face pomenirea mutării moaștelor Sfântului Foca din Sinope, acolo unde a fost episcop.
Rugăciune către Aducerea moaștelor Sfântului Foca - 23 iulie 2022
Citeste si: Calendar ortodox 21 iulie 2022. Ce sărbătoare este joi?
Calendar creştin ortodox 23 iulie 2022- sărbătoare fără cruce neagră sau roșie
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
“Adâncul Mării Roşii cu picioare neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Razele de lumină ale Dumnezeieştii Pronii celei mai presus de fiinţă te-au luminat, mărite, chiar de la naşterea ta.Pentru
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din pruncia ta, mărite, ca un finic înalt te-ai înălţat către înălţimea bunătăţilor celor înţelegătoare; şi înmulţind roadele pătimirii tale, ai îndulcit pe toţi cu împărtăşirea minunilor tale.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu măiestria cuvintelor tale, înţelepte, ai surpat întăririle capiştilor necredinţei şi ai păzit Biserica lui Hristos neclintită, întărind-o cu învăţături.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De la înălţime ai trântit gândul cel înalt al nebuniei, surpându-l cu darul cel adevărat al cuvintelor tale, cuvioase şi ai câştigat prin biruinţe muceniceşti semne de biruinţă împotriva lui.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zavistia în Rai s-a făcut pricinuitoare morţii oamenilor, Preacurată, iar Cel Ce S-a născut din tine, Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, cu răsunet o a prăpădit, dând nemurire neamului nostru, Preafericită.”
Calendar ortodox 2022 iulie
Citeste si: Vremea 15 iulie 2022. Ce temperaturi se vor înregistra în toată țara
1 V †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma (Post. Nu se fac nunți)
2 S Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patr. Ierusalimului
3 D Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patr. Constantinopolului Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții); Ap. Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3
4 L Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta
5 M † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie
6 M Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma (Post. Nu se fac nunți)
7 J †)Sf. M. Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel
8 V Sf. M. Mc. Procopie și mama sa, Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul (Post. Nu se fac nunți)
9 S †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la M. Neamț; Sf. Sfințiți Mc. Pangratie, ep. Tavromeniei
10 D Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului); Ap. Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13; glas 3, voscr. 4
11 L Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Ap. și luminătoarea Rusiei
12 M †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Cuv. Mihai Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul
13 M Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv. Sara (Post. Nu se fac nunți)
14 J Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
15 V Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei (Post. Nu se fac nunți)
16 S Sf. Sfințit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Iulia
17 D Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, ep. Ionopolei Duminica a V-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei; Rugăciunea lui Iisus); Ap. Romani X, 1-10; Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1; glas 4, voscr. 5
18 L †) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Ostrov); Sf. Cuv. Pamvo
19 M Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
20 M †) Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 J Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafail și Partenie, de la Agapia Veche
22 V Sf. Mironosiță, întocmai cu Ap., Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela (Post. Nu se fac nunți)
23 S Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria
24 D Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
25 L Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Eupraxia și Olimpiada
26 M Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Cuv. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș) 27 M † Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
28 J Sf. Ap. și diac. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu
29 V Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi (Post. Nu se fac nunți)
30 S Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic; Sf. Mc. Valentin, ep. Umbriei
31 D Înainte-prăznuirea scoaterii Sf. Cruci; Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului) Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.