În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 3 octombrie 2022 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 3 octombrie 2022 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi.
Calendar ortodox 3 octombrie 2022 - Sfântul Dionisie Areopagitul
Citeste si: Zodiacul săptămânal 3 octombrie- 9 octombrie 2022. Află ce zodie depune mult efort
Citeste si: Sfatul zilei de luni, 3 octombrie. Află ce zodie nu se mai înțelege cu partenerul de viață
Sfântul Dionisie Areopagitul s-a născut în Atena, acolo unde și-a finalizat și studiile de filosofie. Acesta a plecat apoi în Egipt pentru a le pune în aplicare. S-a nimerit ca exact în acea perioadă, Mântuitorul să fie răstignit pe Cruce, la Ierusalim.
Odată cu trecerea timpului, Sfântul Dionisie Areopagitul a revenit în Atena, unde s-a întâlnit cu Pavel, în Areopag. Acesta a fost cel care a rostit anumite cuvinte care nu au mai părăsit mintea Sfântului Dionisie Areopagitul, cuvinte ce l-au determinat să se convertească la creștinism, în anul 51.
Sfântul Dionisie Areopagitul ajunge chiar și în Ierusalim, pentru a o cunoaște pe Maica Domnului, motiv pentru care a fost de față la înmormântarea acesteia. Cu toate acestea, s-a decis să părăsească Atena, nu înainte să lase în urma sa, un alt episcop, și a plecat la Roma, iar apoi în Galia, fiind îndemnat de către Sfântul Clement, care era la acea vreme, episcopul Romei.
Sfântul Dionisie Areopagitul zidește o biserică în cetatea Parisului și ia parte la convertirea mai multor păgâni, la creștinism. Cu toate acestea, în ciuda nenumăratelor sale fapte bune pe care le-a săvârșit de-a lungul vieții sale, Sfântul Dionisie Areopagitul a fost decapitat în vremea împăratului Domițian, lăsând în urma sa o ierarhizare a cetelor îngerești, fiind primul autor patristic care le-a lăsat.
Rugăciune către Sfântul Dionisie Areopagitul - 3 octombrie 2022
Citeste si: Zodiac 3 octombrie 2022. Află ce zodie va avea o întâlnire importantă
Calendar creştin ortodox 3 octombrie 2022- sărbătoare fără cruce neagră sau roșie
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
“Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind învăţat de Dumnezeiescul Apostol Pavel văzătorul de cele cereşti, ai ajuns îndată, Sfinţite Mucenice Dionisie, a fî tăinuitor ceresc şi grăitor de cele Dumnezeieşti.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce te-ai luminat cu Dumnezeiescul har, luminează, fericite, sufletele celor ce te laudă, ca să înţeleagă învăţăturile tale cele de Dumnezeu însuflate, Sfinte Dionisie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Învrednicitu-te-ai, Mucenice Dionisie, cu gând prealuminos şi cu sufletul, a vedea strălucirile rânduielilor cereşti şi starea cetelor de acolo.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cămară de mire Luminată, te-ai arătat Întrupării celei mai presus de gând, a Făcătorului tuturor; că din tine, Maica lui Dumnezeu, S-a îmbrăcat în trupul nostru Hristos Domnul.”
Calendar ortodox 2022 octombrie
Citeste si: Zodiac chinezesc 3 octombrie 2022. Află ce zodie caută o scurtătură
1 S (†) Acoperământul Maicii Domnului;Sf. Ap. Anania;Sf. Cuv. Roman Melodul;†) Sf. Cuv. Chiriac și Iosif de la Bisericani; (Nu se fac nunți)
2 D Sf. Sfințit Mc. Ciprian;Sf. Mc. Iustina fecioara; Duminica a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte- iubirea vrăjmașilor);
3 L Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul;Sf. Mc. Teoctist;
4 M Sf. Sfințit Mc. Ierotei, ep. Atenei;
5 M Sf. Mc. Haritina;†) Sf. Cuv. Misail și Daniil de la M. Turnu;( Post. Nu se fac nunți)
6 J Sf. Ap. Toma;Sf. Mc. Erotiida;
7 V † Sf. M. Mc. Serghie și Vah;Sf. Mc. Iulian pr., Chesarie diac. și Polihronie; (Post. Nu se fac nunți)
8 S Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia;
9 D Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu;Sf. Cuv. Atanasia, Andronic și Anastasia; Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda semănătorului);
10 L Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia;Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărt.;
11 M Sf. Ap. Filip, unul din cei 7 diac.;Sf. Ier. Teofan Mărt., ep. Niceei;
12 M Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic;Sf. Ier. Cosma, ep. Maiumei;( Post. Nu se fac nunți)
13 J † Aducerea moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași;Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie;
14 V †) Sf. Cuv. Parascheva de la Iași;Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
15 S Sf. Mc. Luchian, pr. din Antiohia;
16 D Sf. Mc. Longhin Sutașul;
Duminica a XX-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic; Învierea fiului văduvei din Nain; Rugăciunea lui Iisus);
17 L Sf. Prooroc Oseea;Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul;
18 M Sf. Ap. și Ev. Luca;Sf. Mc. Marin cel Bătrân;
19 M Sf. Prooroc Ioil;Sf. Mc. Uar;Sf. Cleopatra;Sf. Cuv. Ioan de la Rila;; (Post. Nu se fac nunți)
20 J Sf. M. Mc. Artemie;Sf. Gherasim din Chefalonia;
21 V †) Sf. Cuv. Mărt. Visarion și Sofronie;Sf. Mc. Oprea;Sf. Pr. Mărt. Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel;Sf. Cuv. Ilarion cel Mare;( Post. Nu se fac nunți)
22 S Sf. Ier. Averchie, ep. Ierapolei;Sf. 7 tineri din Efes;;
23 D Sf. Mc. Iacov, ruda Domnului, întâiul ep. al Ierusalimului;Sf. Cuv. Macarie Romanul;
Duminica a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor); Ap. Efeseni II, 4-10; Ev. Luca VIII, 26-39; glas 2, voscr. 8
24 L Sf. M. Mc. Areta;Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin;
25 M Sf. Mc. Marcian și Martirie;Sf. Tavita;
26 M †) Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
27 J †) Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală;Sf. Mc. Nestor;
28 V † Sf. Ier. Iachint, mitr. Țării Românești;Sf. Mc. Terentie, soția sa Neonila și cei 7 fii ai lor: Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vilie si Evnichi;Sf. Ier. Firmilian, ep. Cezareei Capadociei;;( Post. Nu se fac nunți)
29 S Sf. M. Mc. Anastasia Romana;Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa;
30 D Sf. Sfințit Mc. Zenovie, ep. Ciliciei și sora sa, Zenovia;Sf. Ap. Cleopa;
Duminica a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr);
31 L Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis;Sf. Mc. Epimah;
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.