Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre calitățile pe care fostul partener de viață le avea.
Moartea lui Silviu Prigoană a adus un val de neliniște pentru toți cei care îl cunoșteau pe fostul politician. Nimeni nu se aștepta la o asemenea veste, deoarece nu se simțea rău în ultima perioadă și nu s-ar fi gândit nicio secundă că se poate aștepta la așa ceva.
Cei care au avut ocazia să-l cunoască, au avut de spus doar cuvinte de laudă despre Silviu Prigoană, deși au apărut și numeroase neclarități după decesul acestuia. Apropiați ai familiei au făcut declarații cu privire la relațiile lui, dar și la felul în care se comporta acesta, atât cu familia, cât și cu cei din jur.
Ce calități avea Silviu Prigoană, din spusele Adrianei Bahmuțeanu
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Căsnicia cu Adriana Bahmuțeanu a fost mult timp în lumina reflectoarelor, deoarece s-au împăcat și s-au despărțit de cel puțin șapte ori, însă așa cum spun și prietenii celor doi, între ei a fost o dragoste adevărată.
Mărturisește că era un om vesel, plin de viață, îi plăcea să se distreze și chiar s-ar fi gândit la ce căsnicie frumoasă ar fi putut să aibă, dacă nu s-ar fi certat de atâtea ori. Aceasta a mai adăugat că atunci când a plecat, în urmă cu 10 ani, a făcut-o cu copiii de mână și cu 1000 de lei în geantă.
“Omul acesta a avut o parte luminoasă, a fost un om genial care a făcut nenumărate inovații, era haios, era miștocar, era om de lume, îi plăcea viața. Foarte mult. (Nr. că l-a iubit). Eu am văzut imaginile din presă de mai demult, când era mai gras, iar eu mă gândesc la ce viață frumoasă am fi putut să avem dacă nu o lua razna și dacă nu ne certăm și dacă nu mă făcea. Eu am plecat, acum 10 ani, cu doi copii de acasă și cu 1000 de lei în geantă.”, a spus Adriana Bahmuțeanu.