Când a murit, Costin Mărculescu, de fapt. Ce a anunțat Poliția Română după ce cunoscutul actor a fost găsit fără suflare în propria casă.
Când a murit Costin Mărculescu. Vestea că a murit Costin Mărculescu a luat pe toată lumea prin surprindere. Actorul din „Liceenii” a fost găsit fără suflare în propria locuință, în nopatea de miercuri spre joi.
Când s-a stins, de fapt, actorul pe care pompierii l-au găsit în cadă, în stare de putrefacție? Se pare că ar fi fost mort de câteva zile bune, potrivit primelor informații.
Poliția Română a emis și un comunicat după ce actorul a fost descoperit în casă.
Când a murit Costin Mărculescu
„În noaptea de 10/11 iunie, în urma unui apel 112, în care se sesiza ca un barbat nu a mai răspuns la ușă sau la telefon, de mai mult timp, polițiști ai Secției 12 Poliție s-au deplasat la adresă pentru verificări. Au fost solicitate și echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezența unor martori s-a patruns în locuință, unde a fost găsit decedat un bărbat.
Cazul fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei. Corpul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, se arată în comunicatul oferit de Poliție.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Costin Mărculescu a fost văzut ultima oară de paznicul blocului. Cum arăta?
Pe pagina sa de socializare, ultima postare a fost pe data de 27 mai, fapt ce i-a făcut pe mulți să se gândească la faptul că actorul s-a stins de câteva zile bune.
Și cum în București au fost temperaturi extrem de ridicate în ultimele zile, echipajele sosite la fața locului l-au găsit într-o stare avansată de putrefacție.Citeste si: Costin Mărculescu a murit! A fost găsit în casă, în stare avansată de putrefacție
Citeste si: Costin Marculescu a murit! Cauza oficiala a mortii a fost anuntata
Anunțul a fost făcut în emisiunea prezentată de Dan Capatos: „Un vecin mi-a spus că de 3-4 zile nu a mai fost văzut, el era obișnuit să plimbe câinele. S-a spart o țeavă de apă caldă și i-a inundat pe vecini". A fost momentul în care vecinii s-au sesizat, au bătut la ușă, dar au văzut că nimeni nu răspunde.
Paznicul blocului în care locuia a povestit că ultima oară când Costin Mărculescu a ieșit să își plimbe câinele, a observat că actorul era schimbat la față și părea că avea o stare de
Costin Mărculescu, viață și carieră
Nascut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Marculescu a debutat in televiziune in anul 1984, la varsta de 15 ani, in doua piese TV “Misiune speciala” si “Ecaterina Teodoroiu”, iar in Cinematografie in 1985 in filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard langa debarcader”, in 1986 a avut sansa sa fie distribuit in cel mai bine vandut film romanesc din istorie in regia lui Nicolae Corjos, celebrul “Liceenii” alaturi de Stefan Banica Jr.,
Oana Sarbu, Mihai Constantin, Tudor Petrut, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivascu etc.
A absolvit Academia Nationala de Teatru si Film I.L. Caragiale promotia 1989 – 1993. A fost invitat in sute si sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune in calitate de actor sau cantaret. A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.
A colaborat cu mai multe Teatre sustinand peste 2000 de spectacole in tara si in strainatate jucand impreuna cu mai multi actori ca Florin Piersic, Misu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Radulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stanculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Mitica Popescu, Cezara Dafinescu, Horatiu Malaele etc.
A pus bazele la 30 Mai 1999 Scolii Artistice de Modelling si Dans Sportiv Compania de Manechine si Fotomodele Costin Marculescu.
Rămâne de văzut ce vor stabili anchetatorii, în cazul lui Costin Mărculescu.