Află din rândurile următoare când este bine să apelați la terapie de cuplu.
În cadrul podcastului lui Damian Drăghici,
Cum îți poți salva relația cu ajutorul terapiei de cuplu
Citește si: Capcana cuplurilor cu probleme: Cum fac ca relația mea sa fie ca înainte?
Terapia de cuplu poate constitui o adevărată vestă de salvare pentru o relație de cuplu care este gata să se scufunde.
Potrivit specialistului în domeniu, fiecare partener vine la începutul relației cu un bagaj emoțional. Pe parcurs, după ce trece perioada de acomodare, acest bagaj emoțional pe care îl are fiecare partener în parte poate constitui o adevărată problemă în relația de cuplu dacă nu este bine gestionat.
De aceea, este foarte important ca cei doi parteneri să apeleze la relația de cuplu, pentru a se cunoaște pe ei ca și parteneri în primul rând și apoi pentru a identifica modul în care pot să trăiască împreună.
De asemenea, terapia de cuplu ne ajută foarte mult să identificăm problemele apărute în cuplu și să lucrăm la rezolvarea acestora.
Multe cupluri nu știu să identifice problemele care există în relația de cuplu.
Când să apelați la terapie de cuplu
Citește si: Cum identificăm relațiile toxice? „Există și un capăt de linie”
Specialistul în domeniu le recomandă persoanelor aflate într-un cuplu să apeleze oricând simt nevoia la terapie de cuplu, nu dor atunci când există o problemă vizibilă. Potrivit spuselor lui, este mult mai ușor să previi o problemă existentă decât să o tratezi.
Terapia de cuplu te ajută să identifici foarte bine gravitatea problemei, astfel încât să realizezi dacă reprezintă cu adevărat o problemă sau nu.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Specialistul în domeniu a clasifica problemele apărute în cuplu în funcție de cele trei culori ale semaforului: verde, galben și roșu.
„ În relația de cuplu avem trei tipuri de probleme, la fel ca semaforul: probleme de galben, probleme de verde și probleme de roșu. De cele mai multe ori, după un an când se termină cu dragostea și apare uzura din punct de vedere sexual, oamenii nu mai comunică pe tema culorii reprezentative pentru problema lor.
Problemele de verde sunt problemele normale, recurente, caracteristice a două personalități cu trecut diferit.
Problemele de galben reprezintă zona în care trebuie să facem concesii, trebuie să discutăm unul cu celălalt, să descoperim că suntem o echipă și este important să mergem mai departe. Nu este importantă valoarea individuală, ci cea care este importantă pentru bunul mers al cuplului.
Problemele de roșu reprezintă elementele peste care nu pot trece, iar fiecare cuplu ar trebui să le stabilească de la bun început .”, explică specialistul.
Când comunicarea în cuplu nu este eficientă
Comunicarea reprezintă elementul esențial în cadrul unui cuplu. Multe persoane nu știu cum să comunice cu partenerul de viață pentru a rezolva problemele apărute în relație. De aceea, terapia poate constitui o modalitate esențială prin intermediul căreia să identifici corect problemele și să comunici eficient pentru a le rezolva.
„ Dacă noi am dimensiona dialogul la nivel de cuplu conform culorilor. De cele mai multe ori, discuțiile sunt ca și cum ar fi o problemă de roșu. Dacă am folosi comunicarea în adevăratul sens al cuvântului și nu am confunda-o cu verbalizarea, nu am confunda-o cu furia, cu ura, cu dorința de a ne impune, atunci am păstra-o în zona de verde și am lua cea mai bună decizie pentru amândoi. Dacă este o divergență de opinii, o ducem în zona de galben și vedem cine este mai în măsură să facă un mic compromis astfel încât să meargă mai departe, iar dacă este o problemă de roșu în adevăratul sens al cuvântului, în acel moment este bine să beneficiem de terapie de cuplu pentru a vedea dacă peste problema respectivă putem trece .”, spune specialistul în domeniu.
Înainte să aveți un copil
Există foarte multe cupluri care se înțeleg relativ bine și hotărăsc să facă un copil, iar odată cu venirea pe lume a copilului încep să apară anumite discuții contradictorii care se pot transforma în adevărate certuri. Toate acestea, afectează direct relația de cuplu, dar și buna dezvoltare a copilului. De aceea, specialistul în domeniu le recomandă cuplurilor să apeleze la terapie cu un an înainte de a aduce pe lume un copil.
„ Copilul nu vine să salveze o căsnicie. Eu aș face terapie minim un an de zile cu cei care doresc să aducă pe lume un copil. În cazul persoanelor care au valori diferite și așteptări diferite cu privire la venirea pe lume a unui copil, terapia îi poate ajuta să-și uniformizeze valorile astfel încât să contribuie la buna creștere a copilului .”, spune specialistul.
Când unul dintre parteneri suferă de tulburări de personalitate
Odată cu trecerea timpului, cei doi parteneri încep să se cunoască din ce în ce mai bine și să identifice anumite probleme care se află la fiecare dintre ei, nu doar la relația de cuplu. Fiecare partener poate să vină cu anumite tulburări de personalitate, care dacă nu sunt rezolvare, acestea pot afecta în mod direct atât partenerul de viață, cât și relația de cuplu.
„ În general, din nefericire, viața modernă a dus la multe tulburări de personalitate pe care nu le recunoaștem. Sunt foarte multe tulburări de personalitate pe care dacă le-am recunoaște de la bun început ne-ar ajuta foarte tare să înțelegem că în relația de cuplu este vorba de o echipă.
Dacă observăm că partenerul suferă de o tulburare este recomandat să facem noi mai întâi terapie pentru a-l convinge și pe el să își rezolve problema.”, spune specialistul.
Înainte de căsătorie
Deși căsătoria este un pas important pentru multe cupluri, trebuie să înțelegem că atât ea, cât și venirea pe lume a unui copil nu ne poate salva relația dacă nu știu cum să o gestionăm corespunzător.
„ Este foarte important să rezolvăm problemele din cuplu înainte de căsătorie. Căsătoria nu schimbă cu nimic personalitatea, caracterul, tulburările de personalitate, adicțiile sau alte probleme pe care le are persoana respectivă .”, explică specialistul în domeniu.
Când există probleme la nivel sexual
Citește si: Cum să ai o relație o fericită. ,,Prietenia joacă un rol destul de important”
Potrivit specialistului în domeniu, sexul este un element esențial în relația de cuplu. De aceea, problemele apărute la nivel sexual pot duce la separarea partenerilor dacă nu sunt rezolvate la timp.
„ În 2-3 ședințe, partenerii pot descoperi că sunt câteva ingrediente ce le fac plăcere. Odată enunțate lucrurile respective de către ambii parteneri și înțelegând că este o problemă de verde ce presupune și accente de galben, atunci vom ajunge la o maturitate emoțională și din punct de vedere sexual astfel încât să ne satisfacem și nevoile. Prin terapie de cuplu ne putem convinge partenera că sunt anumite lucruri pe care dacă le fac în pat, nu o afectează în niciun fel, nu o fac să scadă în ochii mei sub nicio formă. Iar eu voi înțelege că sunt unele lucruri pe care ea nu le dorește sub nicio formă și voi înțelege că acele lucruri nu se vor întâmpla și voi renunța la el, găsind alte ingrediente care să îmi facă viața sexuală împlinită .”, explică specialistul în domeniu.