Există anumite articole vestimentare care nu ar trebui să vă lipsească din garderobă. Însă știați care sunt acestea?
Aflați din rândurile următoare care sunt cele 10 elemente vestimentare de bază care nu ar trebui să lipsească din garderobă. În plus, descoperiți și cum le puteți combina cu alte articole vestimentare, astfel încât să aveți ținute perfecte.
10. Tricourile si cămășile albe si negre
Pe locul 10 se află tricourile și cămășile, atât albe cât și negre. Tricoul alb nu trebuie să lipsească niciodată din garderobă, dat fiind faptul că se poate utiliza întotdeauna ca un articol de baza, iar pe
De asemenea, de aici nu ar trebui să lipsească nici cămășile albe simple, în special cele cu nasturi. Indiferent de ocazia la care alegi să participi, nu vei da greș niciodată purtând o astfel de cămașă, fiind absolut necesar în garderobă, iar dacă vei alege să o adaugi la o pereche de pantaloni negri, pereche pe care o vei accentua cu ajutorul unei curele, cămașa albă nu va face nimic altceva de ținută decât să îi acorde puțină eleganță și factor diferit care va atrage orice privire.
9. Pulover alb, negru sau neutru
Pe locul 9 se află puloverul alb, negru, dar și cel neutru. Bineînțeles că toate 3 ar trebui să se afle în garderoba noastră, în special cele care au un material mai fin, precum cașmirul, fiind un articol vestimentar care se poate purta indiferent de moment și anotimp, materialul fiind unul foarte ușor de purtat, iar de asemenea este un articol vestimentar care este regăsit în nenumărate alte materiale, ceea ce îl face potrivit pentru sezonul rece, atunci când se
poate regăsi dintr-o țesătură tricotată, cu mânecă lungă, care automat vă ține și de cald.8. Blugi închiși la culoare
Pe locul 8 se află blugi închiși la culoare. Bineînțeles că această pereche de pantaloni este una de bază, care nu ar trebui să lipsească niciodată din garderobă. De asemenea, atunci când vine vorba despre nuanță, puteți alege și una mai deschisă, însă medie spre până la închisă, pentru că acestea sunt culorile care se potrivesc indiferent de moment, iar atunci când vine vorba despre model, puteți
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
7. O pereche neagră și albă de pantaloni
Pe locul 7 se află o pereche de pantaloni neagră, dar și albă. Bineînțeles că în ceea ce este 2 perechi de pantaloni nu ar trebui să lipsească din garderobă, menționând faptul că modelul poate să fie
6. Rochie scurtă neagră și cea casual cu nasturi
Pe locul 6 se află rochia scurtă neagră, dar și cea casual cu nasturi. Aceste 2 rochii nu ar trebui cu siguranță să lipsească din garderobă indiferent de sezon, dat fiind faptul că cea neagră scurtă, sau poate chiar și lungă, se poate purta indiferent de ocazie, dat fiind faptul că va rămâne întotdeauna o rochie elegantă. De asemenea, atunci când vine vorba despre rochia casual cu nasturi, aceasta se poate purta de asemenea la orice altă ocazie, indiferent că este vorba despre muncă, ieșire în oraș obișnuită sau evenimente precum nuntă și botez, dat fiind faptul că se poate purta de asemenea atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, fiind de asemenea un articol vestimentar extrem de lejer, la care puteți adăuga o curea obișnuită sau una mai specială pentru a face ținuta mai elegantă decât este deja, iar de asemenea puteți adăuga și o pereche de tocuri, fiind un look extrem de versatil.
5. Palton
Pe locul 5 se află paltonul. În special atunci când vine vorba despre sezonul de toamnă și iarnă, patronul nu ar trebui să lipsească sub nicio formă din garderoba noastră, fiind absolut un articol de bază fără niciun dubiu, iar dat fiind faptul că este încă în trenduri, se poate regăsi pe diverse nuanțe, astfel încât îl puteți achiziționa după propriul plac, iar atunci când vine vorba despre model, acesta poate să fie pur și simplu, simplu, pentru că arată extrem de elegant, poate să aibă și nasturi sau nu, însă indiferent de alegerea făcută, dacă vă doriți să alcătuiți o ținută cu care să nu dați greș indiferent de ocazie, cu siguranță trebuie să faceți combinația dintre acest trenci, cu un tricou alb și o pereche de blugi casual, la care veți adăuga ca accesoriu și ochelarii de soare. Ținuta va fi una cu adevărat uimitoare, dar totodată și clasică, care nu se va demoda niciodată.
4. Geacă de piele
Pe locul 4 se află geaca de piele. Și aceasta reprezintă un articol vestimentar esențial în garderobă, de bază chiar, care nu ar trebui să lipsească indiferent de sezon, dar care bineînțeles că se va purta în principal în sezonul de primăvară, toamnă, culoarea predominantă ar trebui să fie neagră, sau alta neutră, astfel încât să se potrivească indiferent de ținuta abordată, pentru a avea un aspect total diferit față de orice altă haină purtată, chiar și față de palton.
3. Sacou
Pe locul 3 se află sacoul. Și acesta este un articol vestimentar care trebuie neapărat să se afle în garderobă, dat fiind faptul că poate alcătui o ținută office de zi cu zi, cu succes, iar de asemenea poate să fie purtat și ca o ținută casual, ca un blazer deasupra unui tricou, în momentul în care mergeți la locul de muncă, și vă doriți totodată să aveți o ținută cât mai lejeră cu putință, dar totodată care să se păstreze și în cerințe, să fie elegantă și office. Astfel, veți putea purta acest articol vestimentar și veți arăta grozav, însă neapărat atunci când vine vorba despre nuanțe, ar trebui să aveți un sacou de o culoare neutră, pentru a se putea combina cu orice alte articole vestimentare pe care le aveți în garderobă, astfel încât, o nuanță de bej, alb sau negru, se potrivesc oricând, vor merge tot timpul și în orice ținută doriți să alcătuiți.
2. Adidași albi
Pe locul 2 se află adidașii albi. Bineînțeles că această pereche de încălțăminte nu ar trebui să lipsească din garderobă, ba chiar dimpotrivă, indiferent de faptul că alegeți să fie albi, negri, astfel încât să alcătuiești ținute totodată elegante dar și lejere, în funcție de alte elemente vestimentare pe care alege să le puneți în ținută, sau culoarea poate să fie una puțin mai deschisă sau închisă, în funcție de preferințe, pentru a vă simți totodată unice, însă cu toate acestea, de menționat este faptul că adidașii albi nu se vor demoda absolut niciodată, fiind clasici, și făcând din orice ținută una casual și confortabilă.
1. Ghete, mocasini, sandale negre
Pe locul unu se află ghetele, mocasinii și sandalele negre. Bineînțeles că aceste tipuri de încălțăminte nu se vor demoda niciodată, și reprezintă elemente esențiale care nu ar trebui să lipsească din garderobă indiferent de sezon, ghetele potrivite fiind de asemenea cele în nuanțe de negru, dar poate și maro, reprezentând cu culori clasice și elegante, care se vor potrivii indiferent de ținuta aleasă, în special în sezonul rece, de toamnă și iarnă, atunci când vă doriți să aveți o ținută elegantă și clasică. De asemenea, ar trebui să vă asigurați că aveți și o pereche de sandale, tot negre, sau nude, iar de asemenea nu trebuie să lipsească nicio pereche de mocasini. Aceste perechi de încălțăminte trebuie să fie neapărat în garderobă, reprezentând articole esențiale, cu care nu veți da greș niciodată, păstrându-și clasicul și eleganța întotdeauna.