Interpreta de muzică populară pășește mereu cu teamă pe scenă.
Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai iubite și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară, care de-a lungul carierei sale a reușit să câștige inimile oamenilor și să îi încânte de fiecare dată cu aparițiile sale spectaculoase pe scenă.
Invitată în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, artista a vorbit despre cele mai mari temeri ale sale.
Care este cea mai mare frică a Mariei Dragomiroiu?
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro
Interpreta de muzică populară ține foarte multe la familia sa, iar de aceea se teme să nu li se întâmple ceva rău.
„ Frica cea mai mare este să nu se întâmple ceva rău cu ai mei. Eu nu, tot timpul mă pun pe ultimul loc. Dacă mai e ceva și pentru mine, bine. Dacă nu, e perfect atât, dar să nu se întâmple ceva cuiva din familie, că nu mai vreau să trăiesc .”, a declarat artista.
Maria Dragomiroiu pășește mereu cu teamă pe scenă
Maria Dragomiroiu a vorbit despre momentele în care a uitat versuri pe scenă sau a fost într-o situație dificilă înainte să pășească în fața oamenilor. Astfel, fiecare apariție a sa pe scenă este ca un examen pentru interpreta de muzică populară, care se teme adesea să nu îl pice.
„ Mi-e frică să nu mai pot să cânt, că mi se întâmplă ceva, că uit. Se întâmplă, mi s-a întâmplat de multe ori și nimeni nu a știut. Pe scenă să uiți un text, să nu știi ce să cânți. Dar Dumnezeu nu te lasă. Eu sunt o fire pesimistă de felul meu. Eu face această mișcare pe scenă și zâmbesc, radiez numai bucurie și stăpânire de sine, dar nu e așa. Sunt un om foarte sensibil și îmi este frică de eșec în ceea ce privește meseria. Toată viața am fost așa și nimeni nu a știut. Pentru mine fiecare apariție pe scenă a fost și rămâne un examen. Că sunt două persoane, că sunt 10000, nu contează. Aceleași emoții, aceeași dorință, aceeași rugăciune către Dumnezeu înainte să urc pe scenă .”, a mai spus Maria Dragomiroiu.