Care este motivul de liniște pentru Ștefan Bănică Jr. Unde își încarcă acesta bateriile: “Observ că unii își vând liniștea de acasă.”

Care este motivul de liniște pentru Ștefan Bănică Jr. Unde își încarcă acesta bateriile: “Observ că unii își vând liniștea de acasă.”

Ștefan Bănică Jr a vorbit despre liniștea de acasă și cum crede că îl vede tatăl său din cer.

Ștefan Bănică Jr, îndrăgitul artist și actor, cu o carieră de succes în lumea teatrului, a fost întrebat, în cadrul podcastului realizat de Ionela Năstase, ce crede că spune tatăl său dacă îl vede și care este părerea lui pentru ceea ce a realizat el până acum. Artistul crede că este împlinit din acest punct de vedere, mai ales pentru că băiețelul de atunci a ajuns să realizeze ceva în viață și a făcut de fiecare dată ce și-a dorit. Acum ceva timp, actorul a spus că tatăl său nu a apucat să se bucure de el foarte mult, însă speră că l-a făcut mândru în perioada de activitate alături de el. 

“Cu siguranță s-a uitat, dar ce ar putea să spună? Cred că este bine acolo unde este și este mulțumit și fericit că fac ceea ce-mi place și că băiețelul

de atunci a făcut ceva și a dat și mai departe. Cred că este împlinit din punctul acesta de vedere.”, a spus Ștefan Bănică Jr.

Care este locul de liniște pentru Ștefan Bănică Jr

Citește și: Ștefan Bănică Jr., mărturisiri emoționante despre părinții săi! „Dacă pe tatăl meu l-am impresionat, atunci asta înseamnă ceva.”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Ștefan Bănică Jr [Sursa foto: Facebook]

Citește și: De ce a refuzat Adriana Bahmuțeanu să aibă o relație cu Ștefan Bănică Jr: „Eu nu mi-am înșelat soții cât am fost cu ei. Când nu am mai fost cu ei, treaba mea.”

Când vine vorba despre liniște, casa și familia sunt pentru el întreaga baterie cu care se încarcă.

Acesta a mărturisit că din păcate observă la cei din jur că își vând liniștea prea ușor în ultima vreme, însă el, de când a devenit o persoană publică, singurul lucru pe care l-a ținut ascuns a fost intimitatea casei sale. Nu poate să dea acest lucru nimănui, deoarece spune că va rămâne inclusiv și fără motivul de bucurie.

Citește și: Cine este și câți ani are Dolunay Soysert, actrița care joacă rolul Neslihan Soysalan în noul serial „Inimă rebelă”. Iată cum arată aceasta la început de carieră- kanald.ro

Citește și: Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon- stirilekanald.ro

“Am spus-o mereu, de când am devenit o persoană publică, am spus-o că liniștea de acasă este intimitatea mea. Nu e de judecat, dar observ că unii își vând liniștea de acasă. Eu nu pot să fac lucrul acesta, nu sunt construit așa. E ca și cum eu ți-aș da charger-ul meu. Dacă ți-o dau și pe asta, rămân descărcat. Pentru mine e o baterie liniștea de acasă.”, a mai spus Ștefan Bănică Jr.

Ștefan Bănică Jr [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Ștefan Bănică Jr., mărturisiri emoționante despre părinții săi! „Dacă pe tatăl meu l-am impresionat, atunci asta înseamnă ceva.”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

3 motive pentru care cafeaua poate fi un aliat în dieta ta de slăbire

Patrick și Bianca Giurcă, față în față în camera roșie, după ce a fost geloasă pe el și pe Virginia. Ce a făcut-o pe tânără să răbufnească

Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere