Blondina a povestit despre relația avută cu fiica ei, dar și cum se înțeleg cele două. Artista a vorbit despre cum a fost aceasta în copilărie.
Loredana Groza, cunoscuta și îndrăgita artistă, are o carieră de succes și este fericită din punct de vedere profesional pentru toate realizările de până acum. La fel de fericită este și atunci când vorbește de fiica ei, cu care are o relație specială și despre care a povestit în cadrul podcastului DA BRAVO! By Mihai Bobonete. Cele două fac aproape totul împreună și comunică foarte des, mai ales atunci când nu sunt împreună.
„Ea e pentru mine o minune și uită-te puțin ce profundă este dragostea asta noastră. Suntem două surori, nu sunt mamă. Suntem surori, iar asta pentru mine este cel mai frumos lucru pe care mi-l poate spune Elena, pentru că nu există distanța între generații și nici lucrurile acelea care să ne despartă. Ne spunem orice.”, a spus Loredana.
Cum a fost perioada adolescenței pentru fiica Loredanei Groza
Artista a mărturisit că deși adolescența este o perioadă mai dificilă, mai ales pentru fete, iar fiica ei a primit întotdeauna o mulțime de lucruri, nu a cerut niciodată ceva anume și nici nu a i-a făcut probleme în vreun fel.
Este fericită pentru relația pe care o au și împart de fiecare dată totul. „Până la adolescență o să petreacă timpul cu tine, poate să fie o perioadă mai dubioasă în care tot ce spui tu nu o să mai conteze atât de mult. Poate fetele sunt și un pic mai dificile în perioada asta a adolescenței. Fetele cu tați, întotdeauna sunt Yin și Yang. Se completează altfel energiile acestea, feminine și masculine. Facem orice, absolut orice, nu pot să concep să plec undeva fără să ne anunțăm, dacă am plecat, am venit, dacă mergem împreună, cu atât mai bine, ne facem programul împreună, cumpărături împreună, îi fac toate poftele, dar să știi că nu este un copil care să bată cu piciorul în podea, să vrea ceva. Nu, niciodată nu mi-a cerut. Dacă mi-a sugerat așa foarte discret, nu a insistat, nu a făcut din asta o dramă sau o chestie importantă.”, a mai spus artista.