Robi și Roberta au avut o discuție cu privire la intențiile față de el și de Patrick.
După ce Robi și Virginia au avut o discuție cu privire la gestul fostului ei partener în timp ce se afla într-o relație cu ea, acesta a avut o discuție și cu Roberta, deoarece o anumită remarcă la adresa ei a înfuriat-o pe Virginia foarte tare. Roberta a dat să facă pași spre Patrick, deoarece nu cunoaște exact ce fel de bărbat este acesta, însă ulterior a dorit să facă pași și către Robi, iar ea și-a dorit să lămurească situația neîncheiată dintre cei doi.
Robi: Poți să recunoști măcar o secundă că te-a deranjat ieri când stăteam la masă și nu am vorbit cu tine?
Roberta: Nu. Nu m-a deranjat, jur. Eu aveam în cap de ieri să vorbesc cu Patrick pentru că săptămâna trecută am făcut pași spre el și am zis că e ciudat să se vadă că acum vin spre Robi.
Roberta și-a dat seama ce fel de tipar de bărbat este Robi
Chiar dacă au discutat doar de câteva ori, Roberta a susținut că și-a dat seama ce fel de bărbat este Robi, însă acesta s-a arătat deranjat și a ținut să îi spună că nu sunt două persoane la fel.
Tânăra a ținut să menționeze că își poate da seama ușor de persoane, iar acest lucru s-a întâmplat și în cazul lui.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Robi: Și ieri te-ai băgat înapoi.
Roberta: Nu m-am băgat. Am spus ieri și vorbeam și cu fetele că eu cunosc tipologia ta de bărbat....
Robi: De unde cunoști tu tipologia mea de bărbat? Crezi că sunt doi oameni asemănători pe pământul ăsta?
Roberta: Nu, nu. Dar eu simt de la început și pot să-mi dau seama.
Robi: Am vorbit o dată, de două ori.
Roberta: Pot să îmi dau seama de om.
Robi: Tu ești vrăjitoare, ce ești?
Roberta: Da, sunt.
Robi: Nu ești. Bine, cred că ești, că era să mor cu mărul în gât.
Roberta: Am zis să vorbesc cu el și le-am spus fetelor că poate aș fi vrut să îl cunosc pentru că nu știu tipologia lui de bărbat. Nu pot să spun că sunt foc pe Patrick.