Vedeta a descoperit că îi plac multe mâncăruri și activități, abia după vârsta de 30 de ani.
Carmen Negoiță este una dintre cele mai cunoscute și apreciate personalități din mediul online, de la noi din țară. Aceasta se bucură de succesul pe plan profesional, dar și de cel pe plan personal, alături de familia sa. Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu faptul că nu s-a bucurat de anumite lucruri la timpul lor, ci abia atunci când a mai înaintat în vârstă, aspect despre care a vorbit recent.
Carmen Negoiță a intrat destul de repede în viața de adult

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Recent, aceasta a fost invitată în cadrul podcast-ului Te Ascult, cu Ilinca Vandici, acolo unde a vorbit despre mai multe aspecte legate de viața sa profesională, dar în special de cea personală. Astfel, Carmen Negoiță a mai vorbit și despre cum a început să se bucure de viață, în adevăratul sens al cuvântului, să încerce lucruri noi și să facă multe lucruri pe care nu le-a făcut în adolescență deloc, abia în jurul vârstei de 36-37 de ani.
“Trebuie să recunosc că în același timp, cred că din perioada aia am început și eu un pic să copilăresc, pentru că… stăteam și mă uitam, m-am analizat mult, mă uitam în urmă… la 13 ani mama a plecat în Spania, aveam grijă de Andreea, de casă, la 18 ani m-am măritat, la 22 aveam doi copii, adică… nu pot să zic nici că mă plâng, că mi-a plăcut copilăria mea, dar nu pot să zic că am avut perioada aia de mers în cluburi.
Eu am început să beau alcool la 36 de ani, am început să mă duc la festivaluri la 36 de ani, adică multe lucruri le-am făcut altfel decât fac oamenii în general, dar pot să zic că le-am făcut altfel, la 36 de ani altfel privești lucrurile.Am avut la un moment dat un iubit care m-a învățat să beau vin, pentru că nu-mi plăcea nimic, tot mi se părea că are un gust ciudat și că înțeapă, eu eram cu apă, pentru mine exista doar apă, nici măcar apă minerală, să ne înțelegem
Am rămas un an cu Harry, pentru că au plecat la unul după altul, primul an am rămas cu Harry, anul următor a plecat și el, și a fost așa un pic, câte puțin câte puțin, n-am fost dintr-o dată singură, dar eu nu am problemă să stau singură cu mine, care e și asta o mare problemă a zilelor noastre. Mulți oameni nu știu ce să facă singur cu ei și când aud chestia asta: “Mă plictisesc.”, eu nu pot să înțeleg, eu n-am timp suficient să citesc toate chestiile pe care vreau, să mă uit, să practic anumite lucruri, să mă duc la anumite cursuri, adică mi se pare că timpul la mine este limitat și nu-mi ajunge o zi întreagă și când aud oamenii: “Ce să fac eu cu mine?”, mama… dar cât prețuiesc timpul ăla cu mine, Doamne… este ceva… atunci fac toate lucrurile, mă gândesc, am idei, scriu, citesc, mă uit la un film, pentru că oricum alerg foarte mult și nu stau pe acasă, toată lumea îmi zice acest lucru, că sunt ba într-un loc, ba în celălalt, vin, spală, fă următorul bagaj, gândește, pentru mine o zi în care să stau degeaba este mană cerească, adică nu pot să zic că-mi displace.”, a declarat Carmen Negoiță, în podcast-ul menționat anterior.
