Iata recomandarile noastre potrivite pentru momentele in care vrei sa te relaxezi citind o carte buna.
Jumatatea rea, editura Trei
Jumatatea Rea, primul volum al unei trilogii, este un thriller supranatural, o poveste despre instrainare, despre vointa de a supravietui a unui baiat caruia nu i se da nici o sansa. In zilele noastre, in Anglia, vrajitoarele traiesc la un loc cu oamenii: Vrajitorii albi, care sunt buni; Vrajitorii negri, care sunt rai; si Nathan, in varsta de saisprezece ani, fiul unei Vrajitoare albe si al celui mai temut Vrajitor Negru.
Tinut captiv intr-o cusca, Nathan trebuie sa scape inainte sa implineasca saptesprezece ani, cand va primi trei daruri de la tatal sau si va deveni el insusi vrajitor- iar daca va gresi va muri. Incercarea lui Nathan de a-si gasi tatal devine o lupta crancena pentru supravietuire, cu provocari la tot pasul si in care binele si raul se dovedesc mult mai complicate decat si-ar fi imaginat.
Fluturi, editura For You
Cartea Fluturi este o invitatie in universul unui suflet.
Povestea incepe oarecum timid, ca sa continue cu pasi grabiti si sa sfarseasca printr-o avalansa, aparent haotica, a tot ceea ce inseamna si poate aduce iubirea in viata unui om: fluturii iubirii, fericire fara margini, lacrimi si amaraciune, dezamagire si resemnare. Citind cartea, descoperi magia fluturilor, care intr-o singura zi se nasc, iubesc si mor. Ei asista la propria lor nastere si isi traiesc viata, ca sa asiste chiar si la propria moarte.
Au parte de iubiri stinghere care ofilesc si viseaza pe flori straine, deseori nesarutate, facandu-le sa vibreze a goluri neplanse, a doruri neinvinse.
Relatia dintre soacre si nurori a fost dintotdeauna subiect de glume, dar si de discutii serioase.
O regasim in povestile populare si in zicatori, in romane si in show-uri TV, unde, in general, soacra apare ca un personaj negativ, iar nora, ca o victima. Rivalitatile si conflictele soacra-nora, care nu de putine ori duc la violenta, ii preocupa si pe psihologi, psihanalisti, sociologi si antropologi. Apelind la surse dintre cele mai diverse, de la literatura stiintifica la povesti reale, Aurora Liiceanu analizeaza acest raport complicat dintre doua femei care concureaza pentru dragostea aceluiasi barbat: una ca mama care nu vrea sa-si piarda copilul, cealalta ca partenera care si-l doreste doar pentru ea.
Marele Gatsby, editura Rao, colectia Rao Classic
Desi este considerat romanul clasic al epocii jazului- denumire datorata lui Fitzgerald insusi- "Marele Gatsby" nu este nici pe departe o opera circumscrisa doar deceniului al treilea al secolului XX, cand a fost scrisa. Chiar si dupa trecerea atator decenii, actualitatea romanului lui Fitzgerald sporeste datorita faptului ca el constituie expresia definitorie a Visului American, un concept sau o viziune care continua sa preocupe societatea americana contemporana.
Criticii literari au opinii diferite cu privire la tema romanului, unii sustinand ca "Marele Gatsby" zugraveste denaturarea si declinul Visului American, iar altii argumentand ca, dimpotriva, romanul asaza in prim plan ideea romantica a aspiratiei si a sperantei in America, in ciuda tuturor realitatilor neplacute. Gatsby reprezinta mult mai mult decat un Midwesterner care a venit pe Coasta de Est. Povestea visului sau si a "receptivitatii sale extraordinare fata de promisiunile vietii" este insasi povestea Americii, iar extraordinara sa speranta inselata devine speranta omenirii in ansamblu.
(Mihai Miroiu)