Alina Ciucu a murit la doar 25 de ani, fiind impinsa in fata unei garnituri de tren, la metrou, de craioveanca Magdalena Serban.
Alina Ciucu (25 de ani) a murit marti seara, fiind impinsa in fata unei garnituri de tren, in statia de metrou Dristor, de catre Magdalena Serban, o femeie originara din Craiova. Angajata a unui restaurant din Capitala, Alina terminase de curand Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, avea un iubit si intentiona sa se casatoreasca in curand. Cotidianul "Gazeta de sud" a realizat ieri un reportaj in satul natal al fetei, Listeava (judetul Dolj), o localitate aflata la 70 de kilometri de Craiova.
Adoptata practic de un vecin si de o matusa, pentru ca mama ei era foarte amarata si nu-si permitea acest lucru, Alina Ciucu terminase liceul din Dabuleni cu note bune si terminase si o facultate.
Tanara pastra insa legatura si cu mama ei naturala, pe care o vizita in Listeava ori de cate ori ii permitea programul. "Nu avea nici cea mai mică legătură cu femeia care a omorât-o. Ea a fost cel mai cuminte copil, a reuşit în viaţă pentru că a învăţat foarte mult. S-a luptat cu viaţa ca să reuşească. Şi reuşise. Nu era însărcinată, dar era într-o relaţie, îşi dorea să se căsătorească“, a povestit pentru gds.ro barbatul care o adoptase. Matusa Alinei a dezvaluit apoi ca fata intentiona sa-i ridice mamei o casuta, din banii dobanditi la nunta, pentru ca actuala constructie sta sa cada.
"Era sufletul ei, doar pe ea o avea. A rămas singură. Chiar dacă erau departe una de cealaltă, Alina mai venea pe la ea sau vorbeau la telefon. Voia să strângă bani să îşi facă şi ea nunta şi să o ajute pe mama ei să îşi ridice o căsuţă“, a marturisit mătuşa Alinei pentru "Gazeta de sud".