Castigator Eurovision 2018. ISRAEL a castigat trofeul

Castigator Eurovision 2018. ISRAEL a castigat trofeul
Castigator Eurovision 2018. ISRAEL a castigat trofeul

Reprezentanta Israelului, Netta, a câştigat concursul Eurovision 2018, care a avut loc sâmbătă seară, pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

 

În urma semifinalelor de marţi şi joi s-au calificat în finala de sâmbătă 20 de ţări: Norvegia, Serbia, Danemarca, Moldova, Olanda, Australia, Ungaria, Suedia, Slovenia, Ucraina, Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda şi Cipru. Lor li s-au adăugat grupul celor cinci mari (Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia) şi ţara gazdă, Portugalia, calificate din oficiu în finală, potrivit Mediafax.

 

Reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa kitsch pop "Toy", a primit un total de 529 de puncte.

 

Aceasta este pentru a patra oară când Israelul câştigă concursul Eurovision. Cel mai recent a fost în 1998, când Dana International a devenit primul artist transgender care câştigă concursul Eurovision. Dana International a mai participat şi în 2011 la această competiţie muzicală, dar nu a reuşit să se califice în finală.

Înainte de finala de sâmbătă, Netta Barzilai se afla pe locul al doilea în topul favoriţilor la Eurovision, la casele de pariuri, potrivit datelor compilate de site-ul fanilor Eurovision, eurovisionworld.com.

 

Podiumul a fost completat de Cipru, cu piesa "Fuego", interpretată de Eleni Foureira, care a primit 436 de puncte, şi Austria, cu piesa "Nobody But You", interpretată de Cesár Sampson, care a primit 342 de puncte.

 

Moldova s-a situat pe locul al zecelea, cu 209 puncte, în timp ce ţara gazdă, Portugalia, s-a situat pe ultimul loc, cu 39 de puncte.

 

Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au ratat calificarea în finală. De la introducerea sistemului cu semifinale, în 2004, România s-a calificat în fiecare an în finală. O excepţie a fost anul 2016, când România a fost descalificată din start pentru că Televiziunea Română avea datorii la European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului internaţional.

 

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, iar concursul a fost câştigat de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa "Amar Pelos Dois".

 

Anul trecut, reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării ţării noastre la Eurovision.

 

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem- Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi- Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu- Atena, 2006).

 

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa.

Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 62 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.



Citește și:

Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice

Catalin Botezatu: “Tu intotdeauna reusesti sa faci o tinuta foarte buna!” Cine a strans cele mai multe voturi dupa Gala "Bravo ai stil! All Stars", la Kanal D?

INCREDIBIL! O româncă, PRIMUL FOTOMODEL din lume. IMAGINILE cu ea sunt spectaculoase!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Scandal monstru între Roberta și Julia! „Să faci pași la tine acasă, tu, nu eu!” Iată ce replici aprige și-au spus cele două concurente și cum a reacționat Sebastian

Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!


Cookies