Artista trece printr-o perioadă bună pe plan personal, în acest moment, însă în urmă cu câțiva ani, se pare că cei care i-au dat viață, au decis să se despartă.
Nicoleta Nucă este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste, de la noi din țară. Aceasta se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, alături de partenerul său. Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu că părinții săi au decis să meargă pe drumuri separate, aspect despre care a vorbit și recent, dar și despre cum a afectat-o pe ea acest lucru.
Cât de mult a afectat-o pe Nicoleta Nucă, separarea părinților săi
Recent, aceasta a fost invitată în cadrul unei emisiuni TV, acolo unde a dezbătut mai multe aspecte legate de viața sa, fie personală sau profesională.
“Părinții mei s-au separat între timp, tocmai de aia zic că nu știu dacă mai are rost să stau să sap foarte mult în direcția asta, cred că așa a fost cel mai
Iți dai seama, da (n.r. a afectat-o momentul despărțirii părinților săi), cu siguranță, din păcate, m-au și format într-un fel, adică mi-am creat, în mod involuntar, niște standarde și în ceea ce privește relațiile, pentru că asta se întâmplă, noi absorbim oricum toată informația atunci când suntem mici de acasă și dacă vedem un șablon de comportament acasă, vrând nevrând el se înrădăcinează undeva acolo în subconștient și îl aplici mai departe în propriile relații de viață. (…)
Citește și: Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...- kanald.ro
Chiar da (n.r. au întărit-o momentele mai grele), să știi că da, adică am avut momente în care mi-a fost greu, poate am suferit, poate îmi puneam întrebări: “Dar de ce se întâmplă chestiile astea? De ce eu? De ce în familia mea?”, poate… dar m-au întărit foarte mult, m-au făcut ceea ce sunt eu în momentul de față, până la urmă, adică cu caracterul pe care îl am, cu puterea pe care o am și mă consider o persoană puternică, dar totodată cred că am rămas un om foarte bun.”, a declarat Nicoleta Nucă.