Iată câte felii de pepene roșu poți mânca în așa fel încât să nu ai probleme cu greutatea. Desertul verii ar putea să îți dea silueta peste cap.
Pepenele roșu, vedeta verii, care a umplut deja supermarketurile și piețele, se află în coșurile sau în plasele multor cumpărători, mai ales cei care preferă acest desert și li se pare că este un fruct inofensiv.
Ce conține pepenele roșu
Citește și: 10 beneficii ale consumului de pepene verde în timpul sarcinii
Citește și: Fructe și legume care îngrașă. La ce trebuie să renunți dacă vrei să slăbești
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cu siguranță există persoane cărora kilogramele în plus nu li se pare o problemă, însă cea de-a doua categorie de persoane este de fiecare dată atentă la toate cantitățile de mâncare pe care le consumă și respectă categoric evitarea anumitor alimente care ar putea să le dea bătăi de cap. Pepenele, desertul iubit de toată lumea în sezonul cald, are un conținut scăzut de calorii, astfel că 100 grame de produs furnizează aproximativ 34 calorii, dar în același timp este foarte sățios și bogat în fibre.
Pepenele roșu îngrașă?
Cu siguranță de multe ori v-ați întrebat dacă pepenele roșu îngrașă, iar părerile au fost împărțite, așa cum sunt, de altfel, și în cazul altor fructe și legume preferate, de care auzim că nu trebuie să le mâncăm în exces. Prietenul verii reprezintă o adevărată atracție, uneori o ispită, astfel că mai devreme sau mai târziu, cu toții cădem în plasă și încercăm să ne bucurăm de savoarea lui. Dacă este posibil ca pepenele roșu să îngrașe? Răspunsul este NU, deoarece 100 de grame conține undeva la 30 calorii, iar un pepene roșu de dimensiuni medii care cântărește 3 kg, ar ajunge undeva la 900 calorii. O comparație cu alte alimente, acolo unde cantitățile sunt mult mai mici, iar caloriile sunt de câteva ori mai mari, putem spune că pepenele roșu poate fi consumat decent de către toți pofticioșii, fără să se gândească prea mult la kilogramele în plus. Cu toate acestea, cu siguranță devine o problemă în momentul în care nu ne mai putem opri din mâncat, deoarece, prin consistența să apoasă, te face să-l consumi cât mai des și să pierzi numărul porților mâncate pe zi. Dacă ești persoana care urmărește cu atenție toate kilogramele tale și te urci periodic pe cântar, ai putea vedea că la finalul verii cifra se rotunjește puțin, asta în caz că te întrebi de unde au apărut peste noapte. În schimb, consumul acestuia cu moderație pe parcursul verii, ca oricare alt aliment, nu va duce la probleme semnificative cu greutatea ta.
Cât pepene roșu poți mânca
Pe lângă faptul că îl serviți ca atare, în felii sau cubulețe, foarte multe persoane încearcă să se bucure de gustul pepenelui în diferite smoothiuri, limonade, sucuri în combinație cu alte fructe și lista poate continua. Cu toate acestea, dacă te întrebi câte felie de pepene roșu ar trebui să mănânci pe zi pentru a nu ajunge la kilograme în plus nedorite, este suficient să le rezumăm la două felii, iar beneficiile vor fi și mai mari, deoarece este un bun fruct care te ajută la hidratare în zilele călduroase, dar este și sățios, tocmai că te-ar putea ajuta în lupta cu kilogramele, atunci când te oprește din a consuma mai multe alimente sau chiar atunci când sari peste o masă. Trebuie să știi că de preferat este să îl consumi pe timpul zilei, deoarece chiar și două felii consumate seara ar putea să îți dea digestia peste cap.