Câtă sare trebuie să consumăm zilnic. 3 motive de a nu mai pune sare în cantități mari, pentru preparatele culinare

Câtă sare trebuie să consumăm zilnic

Sarea se numără printre cele mai folosite ingrediente din lume, însă, consumată în cantități excesive, poate dăuna sănătății. Află din rândurile de mai jos câtă sare trebuie să consumăm zilnic!

Mihaela Bilic, medic nutriționist, a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre consumul zilnic de sare.

Câtă sare trebuie să consumăm zilnic

Sarea are numeroase beneficii și proprietăți esențiale pentru organism, însă, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, este recomandat ca fiecare persoană să se limiteze la 5 grame de sare pe zi, în toate alimentele.

”La capitolul de consum de sare, întotdeauna recomandările sunt limitate și noi ne-am dori mai mult. Și la capitolul sare, tot ce este sărat ne place și avem tendința, mă uit la oamenii din jurul meu, pun mâna pe solniță și pun sare în mâncare înainte să o guste,

adică e un obicei. Din cauza asta americanii, cum sunt ei mai extremiști, au hotărât ca în restaurante să nu mai existe solnițe pe masă, ca să nu le mai dea voie oamenilor să pună nejustificat sare în mâncare. Ne spune OMS, Organizația Mondială a Sănătății, că ar fi bine să limităm cantitatea de sare la 5 grame, în toate alimentele.”, a precizat nutriționistul.

Citește și: Rețetă de Cotlet de miel, fraged și aromat

Câtă sare trebuie să consumăm zilnic [Sursa foto: freepik]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Ce se întâmplă când avem multă sare în organism

Consumul excesiv de sare poate duce la reținerea apei în organism. De asemenea, inima este nevoită să compenseze cu lichid și să scoată cu ajutorul rinichilor excesul de sare, luându-i foarte mult.

Mai mult decât atât, aproximativ 30% din populație se confruntă cu hipertensiunea din cauza consumului ridicat de sare din alimentație.

”Contează să nu consumăm mai mult de 5 grame pentru că sarea reține apa, și în momentul în care mâncam multa sare, doamnele spun că nu s-au îngrășat deoarece cântarul arată mai mult și au făcut retenție de lipide. Pe lângă cântar care este influențat negativ de o masă sărată, biata inimă trebuie să compenseze cu lichid și să scoată prin intermediul rinichilor excesul de sare, deci îi dă de muncă foarte mult, și cam 30% din populație are hipertensiune din cauza excesului de sare din alimentație.”, a mai adăugat ea.

Câte grame de sare trebuie să consumăm într-o zi

Ronțăielile, covrigeii, semințele sau chipsurile sunt foarte bogate în sare, iar atunci când vine vorba de brânzeturi, un gram de sare este cuprins în 45 de grame de cașcaval sau telemea, respectiv 30 de grame de brânză cu mucegai. Cantitatea corespunzătoare de brânză este de 50 de grame atât pentru siluetă, cât și din cauza conținutului ridicat de sare. De asemenea, în două felii de pâine mari există un gram de sare, iar toate afumăturile, produsele crud-uscate conțin multă sare, deoarece sarea reprezintă un agent de conservare.

”Nici nu bănuim câtă sare este în anumite produse, pentru că este ca la zahăr, cu cât ne învățăm papilele gustative cu un gust mai sărat, cu atât avem tendința să creștem cantitatea de sare. Bineînțeles, toată lumea știe că toate ronțăielile, covrigei, semințe, sticksuri, chipsuri, astea sunt foarte bogate în sare. Aici avem echivalentul unui gram de sare.(...) Am mâncat două feliuțe de pastramă, un gram de sare, la două feliuțe de somon afumat, un gram de sare, la salamul de Sibiu pentru că îl tăiem subțirel, din nou un gram de sare, în 8-9 măsline avem un gram de sare. Însă veștile sunt bune pentru că sarea ne învață și porția corectă. Toate aceste produse eu le consider un fel de superfood, adică în brânză avem concentrate proteinele și grăsimile din lapte și avem sare și atunci brânza nu se consumă cu sutele de grame, iar cantitatea corectă de brânză este de 50 de grame, nu numai pentru siluetă, dar și din cauza conținutului de sare. Ne învață și porția de pâine, în două felii mai mari, avem un gram de sare. Toate afumăturile, produsele crud-uscate, la capitolul carne, conțin multă sare, pentru că sarea este un agent de conservare și atunci când este sărat, iată că ține mai mult. Mezelurile nu se mănâncă cu sutele de grame, ci cu zecile.”,  a mai precizat ea.

Citește și: Rețetă de Plăcintă cu prune și cafea, o modalitate minunată de a vă bucura de aroma dulce și suculentă

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Câtă sare trebuie să consumăm zilnic [Sursa foto: freepik]

Sarea se poate găsi și în fructe și legume

Sarea se regăsește în alimentele proaspete, cât și în legume și fructe. Spre exemplu, roșia este foarte puțin sărată. De asemenea, laptele, mezelurile, brânzeturile, sosurile, afumăturile sau murăturile conțin sare.

”Natura a pus sare și în alimentele proaspete, avem sare în lapte, în legume, și în roșie simțim că este un pic sărată. Însă, tot ce înseamnă mezeluri, brânzeturi, sosuri, afumături, murături, acestea sunt alimente care deja au sarea la pachet, așa că putem să le consumăm ca pe niște condimente.”, a mai spus nutriționistul.

Câtă sare trebuie să consumăm zilnic [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Paste carbonara cu somon, o întorsătură delicioasă a preparatului clasic. O combinație rafinată ce te va cuceri de la prima degustare!

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină