Câte operații estetice are Andreea Bănică. "Dacă cineva arată bine, trebuie să te gândești imediat că s-a operat? Deja asta sună a răutate!"

Ce spune Andreea Bănică despre operațiile estetice

Vezi mai jos câte operații estetice are Andreea Bănică și ce spune despre aceste intervenții chirurgicale.

Andreea Bănică este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. În vârstă de 43 de ani, Andreea Bănică și-a făcut debutul în trupa Exotic alături de Claudia Pătrășcanu și Julia Chelaru, apoi a înființat trupa Blondy alături de Cristina Rus.

În anul 2008 s-a căsătorit cu Lucian Mitrea, cu care are doi copii, o fetiță și un băiețel. Cei doi sunt împreună din timpul liceului, iar în prezent Lucian este și managerul artistei.

Frumoasa vedetă s-a făcut remarcată la Festivalul Mamaia din 1998, iar din 2005 s-a dedicat unei cariere solo, bucurându-se de aprecierea națională, dar și internațională. Artista a lansat mai multe melodii care au devenit hituri în România, dar și în străinătate.

Aflându-se de atâția ani în prim-plan, mulți fani s-au întrebat dacă nu cumva Andreea Bănică a apelat la operații estetice pentru a arăta atât de bine.

Andreea a vorbit despre operatii estetice [Sursa foto: Facebook]

„Deja asta sună a răutate! Oricând vreți, sunt dispusă să mă vadă orice doctor estetician să vă spună ceea ce nu vreți să auziți. Probabil că într-o lume plină de femei operate (bravo lor) e greu să se mai găsească câte una neoperată. Când voi intra și eu în rândul celor operate ce o să mai spuneți? Nu am operații și sunt tare mândră că am ajuns la 42 de ani așa frumos și simplu”, a scris Andreea Bănică pe Instagram la finalul anului trecut, sătulă de aceste întrebări.

Andreea Bănică a renunțat la alunița care a consacrat-o

De altfel, ani de zile, Andreea Bănică avea un semn distinctiv, o aluniță. În 2018, vedeta a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a renunțat la ea.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Andreea Bănică le-a dezvăluit tuturor celor care o urmăresc că şi-a scos aluniţa. A scris pe blogul său cum a decurs întreaga această experienţă şi, mai ales, de ce nu a acţionat până acum.

Citeste si: Biografie THEO ROSE. ”Nu am crescut deloc cu manele în casă, am avut folclor, romanțe, rock-ul lui frate-miu”

Citeste si: Cine este Andreea Bănică. „Am avut o copilărie superbă la malul mării, cu cheia de gât pe plajă, la soare."

„Da, celebra mea aluniță, fără de care nu-mi imaginam cum o să fiu. Dar, iată că a sosit și acest moment, am scos-o! Pentru mine nu s-a schimbat nimic. Cu sau fără aluniță, sunt aceeași! Nu mi-a fost ușor să iau această decizie și m-am consultat cu cei dragi din jurul mei, dar și cu specialiști în domeniu, desigur. (…) Am decis să fac acest lucru din considerente medicale, pentru mine, indiferent de câte comentarii am primit, alunița nu a fost un complex”, a explicat cântăreaţa pentru fanii săi.

Cât despre faptul că s-a speculat că are implant cu silicon în sâni și în fese, Andreea Bănică a ținut să explice ce se întâmplă, de fapt:

„De ce, dacă cineva arată bine, trebuie să te gândești imediat că s-a operat? N-am silicoane în sâni, n-am în fese, nu mi-am operat nasul.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Mi-am scos doar alunița de pe față, acum un an. Am făcut-o destul de târziu, pentru că mă lega sufletește de mama mea. Mama mea a avut o asemenea aluniță, dar nu era colorată. A mea se tot mărea și am preferat s-o scot, ca să nu ajungem la complicații. De ce, dacă cineva arată bine, trebuie să te gândești imediat că s-a operat? N-am silicoane în sâni, n-am în fese, nu mi-am operat nasul.

Mi-am scos doar alunița de pe față, acum un an. Am făcut-o destul de târziu, pentru că mă lega sufletește de mama mea. Mama mea a avut o asemenea aluniță, dar nu era colorată. A mea se tot mărea și am preferat s-o scot, ca să nu ajungem la complicații”, a mai explicat vedeta despre zvonurile că ar avea operații estetice.

Andreea Bănică operație nas

În 2021, Andreea Bănică le-a mai explicat fanilor că a apelat la o operație de septoplastie, după ce a început să aibă probleme de respirație, astfel că intervenția la nivelul nasului nu a fost un moft, ci o necesitate, pentru a putea respira mai bine.

Câte operații estetice are Andreea Bănică [Sursa foto: Instagram]

„Am avut operatie de septoplastie pentru a-mi rezolva problemele de respiratie pe care le aveam de mult timp.

Ajunsesem să dorm cu patru perne, stateam aproape in sezut. E o operatie pe care o amânam de 5 ani. M-a sunat medicul și m-a intrebat daca pot sa ma operez pe 1 iunie. L-am sunat pe Lucian, i-am spus, apoi l-am sunat pe medic. Am trei luni de cand m-am operat, va mai dura opt luni- un an, atunci se aseaza, pentru ca e inflamatia foarte mare” a explicat  Andreea Bănică  la rubrica „Test de vedetă” a emsiunii Teo show. 



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Andreea Bănică, imagini provocatoare de la piscină! Cum arată vedeta la 43 de ani

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină