Catinca Roman a vorbit despre Petre Roman și dacă a simțit diferențe între și Oana când erau mici.
Familia Roman a fost reunită, preț de câteva zile, din cauza evenimentului nefericit care s-a întâmplat în urmă cu o lună, atunci când Mioara Roman s-a stins din viață.
Ce spune Catinca despre Petre Roman și ce diferențe a simțit că a făcut între cele două surori
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Catinca Roman a povestit, în cadrul emisiunii moderată de Cristina Șișcanu, despre perioada în care a locuit alături de Petre Roman timp de 34 de ani și pe care a spus că l-a considerat ca pe un părinte. „Da, am trăit 34 de ani în aceeași casă. Îi spuneam pe nume pentru că l-am considerat tată pe tatăl meu, cu care am avut o relație foarte strânsă și nu aveam cum.
Catinca Roman a vorbit și despre anumite diferențe pe care le-a simțit față de Oana în copilărie, chiar dacă nu era ceva foarte evident. Cu toate acestea, a spus că nu a fost afectată și că nu a rămas marcată definitiv pentru anumite lucruri din adolescența ei. A recunoscut, chiar și așa, că simțea un dezechilibru. „Ne-a crescut. Nu pot să zic că era ceva concret (nr. dacă a făcut ceva diferit față de Oana). Era o chestie de vibe. În același timp nu pot să spun că a fost privilegiată. Astea sunt chestii care dacă oricum te afectează când ești mic, ca adolescent, după sunt traume gestionabile. Nu e ceva care să te poată marca definitiv. Sunt altele problemele mai grave. Dar simțeam acel dezechilibru.”, a mai spus Catinca Roman.
Citește și: Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare- stirilekanald.ro
Cum a aflat Catinca Roman că mama ei s-a stins din viață
În cadrul aceleiași emisiuni, Catinca Roman a făcut mărturisiri halucinante cu ce anume a simțit în noaptea în care mama ei s-a stins din viață și cum a aflat că aceasta nu mai este. „Chestia cu doliul mi se pare absurdă. Chiar e o chestie ortodoxă, în primul rând, nu toată lumea are aceeași religie. La asiatici albul este doliu, care la noi este pentru nuntă. Este o chestie extrem de subiectivă. E o poveste interesantă. Sunt oarecum neîncrezătoare în chestii care nu se pot explica științific, deși ele există și ființa e pe primul loc. Cu toate astea, în noaptea respectivă nu am putut să dorm deloc. Nu că am avut o insomnie, ci eram extrem de trează și agitată. Am simțit o agitație interioară, iar același lucru a simțit și Calina. Ne-am vorbit după, drept care, la 4 dimineața, când mi-a scris Oana, eram extrem de trează. Ea mi-a scris ce s-a întâmplat și după m-a sunat, pentru că era plecată în străinătate.”, a spus Catinca Roman.