Ce a învățat Adriana Bahmuțeanu de la fostul partener, Silviu Prigoană, dar și ce a dorit să schimbe la relația lor. „Dacă ne-ar fi văzut copiii stând de vorbă la aceeași masă, era cu totul altceva.”

Ce a învățat Adriana Bahmuțeanu de la fostul partener, Silviu Prigoană, dar și ce a dorit să schimbe la relația lor. „Dacă ne-ar fi văzut copiii stând de vorbă la aceeași masă, era cu totul altceva.”
Ce a învățat Adriana Bahmuțeanu de la fostul partener, Silviu Prigoană, dar și ce a dorit să schimbe la relația lor. „Dacă ne-ar fi văzut copiii stând de vorbă la aceeași masă, era cu totul altceva.”

Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre lucrurile învățate de la Silviu Prigoană, cât timp au stat împreună.

Situația dintre Adriana Bahmuțeanu și copiii ei nu este una prea fericită, mai ales de când Silviu Prigoană s-a stins din viață, iar ea nu a mai avut aceeași legătură cu copiii ei. Neînțelegeri au existat între cei doi foști soți încă din momentul în care omul de afaceri era într-o relație cu ea, iar deși vedeta și-a dorit de multe ori să stea la aceeași masă cu fostul partener de dragul copiilor, aceste lucruri nu

au fost posibile.

Ce a învățat Adriana Bahmuțeanu de la Silviu Prigoană?

Citește și: Adriana Bahmuțeanu încă se luptă pentru copiii ei. Ce datorii au existat la instituția de învățământ a adolescenților. „Nu o să fiu liniștită pentru că începe anul următor.”

Adriana Bahmuțeanu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citește și: Adriana Bahmuțeanu își menține părerea că cei doi copii ai ei sunt influențați de frații mai mari. “Copiii nu au nicio vină. Sunt foarte ușor de manipulat.”

Invitată în cadrul Hai la podcast cu Giani Kiriță, Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre ce a învățat de la Silviu Prigoană în toată perioada în care l-a cunoscut și a vorbit și despre ce anume consideră că a vrut să rezolve în relația cu tatăl copiilor ei.

Adriana recunoaște și lucrurile pe care le-a învățat de la fostul soț.  „Ce am învățat? A fost un tip foarte tenace, un tip foarte drept care a ținut-o pe a lui, nu a ținut niciodată cont de gura lumii, acesta este un alt lucru. Eu țineam cont de gura lumii. Un tip foarte deștept, de altfel. Doar că s-a ambiționat și a rămas prins în niște clișee pe care nu a putut să le depășească.

El nu a reușit să facă pasul de a sta de vorbă cu mine normal. Eu l-am rugat foarte mult în anii aceștia să stăm de vorbă civilizat spre binele copiilor. Cred că ar fi acceptat în ultima parte a vieții, că după ce a murit, am tot vorbit cu apropiații, cunoștințe comune, toți mi-au spus că da, și-ar fi dorit să-și calce pe orgoliu și să stea de vorbă cu mine, doar că nu găsea momentul și între timp s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Asta cred că l-a blocat pe el, încăpățânarea de a persista în propriile convingeri, iar acolo nu s-a mai putut. Îmi pare rău de treaba asta pentru că dacă ne-ar fi văzut copiii stând de vorbă la aceeași masă, era cu totul altceva. Sunt convinsă că altul ar fi fost traseul lor și al meu. Asta a vrut Dumnezeu, așa s-a întâmplat, nu putem da timpul înapoi. Din punctul acesta de vedere am făcut tot ceea ce puteam eu să fac personal. Nu poți să fii tu cel care schimbă munții, nu ai cum. Trebuie să-ți faci partea ta de treabă. Eu partea mea de treabă consider că am făcut-o, partea mea de muncă în relație consider că am făcut-o. Ce consider că am primit nemeritat a fost toată această suferință imensă cu care m-am confruntat în 20 de ani, și eu, și copiii, suferința pe care nu o meritam. Consider că lucrurile astea se puteau tranșa frumos, elegant, civilizat, nu așa cu scandal, cu niște consecințe absolut devastatoare.”, a povestit Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Gală plină de lacrimi și suspans! Un concurent îndrăgit riscă să plece acasă! Aflați despre cine este vorba în noul episod din „Casa iubirii” de duminică, 16 martie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"- stirilekanald.ro

Adriana Bahmuțeanu [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Întâlnirea dintre Adriana Bahmuțeanu și copiii săi, aprobată de judecătoare. Ce reacție au avut micuții? „Inclusiv față de mama mea au aceeași atitudine.”

Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV

Afirmațiile bijutierului Robert Troană l-au înfuriat pe Dorian Popa. Artistul a ieșit la atac cu dovezi: "Nu înțeleg de ce este nevoie de minciuni ca să ne promovăm"

Durere fără margini! Iubita lui Andrei Perneș, gest disperat la mormânt: „Iartă-mă că nu am rămas...”

Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul

Un tânăr din Vaslui și-a decapitat mama. A ucis-o fără milă pe cea care i-a dat viață, apoi a sunat la 112