Mama Geta și-a surprins nepotul cu un cadou spectaculos. Fiul lui Culiță se bucură din plin de dragostea bunicii.
Zilele trecute, în familia Sterp a fost sărbătoare mare. Milan, fiul lui Culiță și al Danielei Iliescu, a împlinit vârsta de 3 ani. Cu ocazia acestei zile, părinții săi i-au organizat băiețelului o petrecere spectaculoasă, cu tematică Spider Man.
Chiar dacă nu a participat la ziua de naștere a nepotului său, mama Geta a postat în ziua respectivă un mesaj emoționant pentru Milan.
Ce cadou i-a oferit mama Geta lui Milan?
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Nu este niciun secret faptul că mama Geta îl iubește necondiționat pe Milan, iar acest lucru o demonstrează ori de câte ori are ocazia. Astfel, femeia s-a pregătit cum se cuvine pentru ziua de naștere a nepoțelului său și i-a oferit în dar o mașină de poliție pentru copii, care poate fi condusă chiar de către Milan. De asemenea, fiul lui Culiță a primit și un costum de polițist, care să se asorteze cu mașina.
„ Cel mai frumos băiețel! Cel mai frumos polițist mic! 🥹 ❤ ️ ❤ ️ ❤ ️”, a scris mama Geta în dreptul fotografiilor cu Milan și cadoul său.
Ulterior, Culiță a profitat de timpul petrecut alături de fiul său și a ieșit cu el la plimbare și cu spectaculosul cadou primit de la mama sa.
„ Culiță Sterp: Domnul polițist, aveți și girofare? Aoleu, las-o încet!
Milan: Nino! Nino!”, a fost dialogul dintre artist și fiul său.
Ce cadou a primit Milan de la părinți?
Nici părinții băiețelului nu s-au lăsat mai prejos, deoarece aceștia i-au oferit în dar un camion. Nu este vorba, însă, de un camion mic de jucărie, ci unul făcut exact pe mărimea lui Milan, având, de asemenea, posibilitatea de a fi condus.
„ De mult timp și-a dorit un camion ca ăsta. L-am găsit greu, dar l-am găsit până la urmă.”, a scris Culiță Sterp pe rețelele de socializare.