Daca ai epuizat deja inimioarele si jucariile din plus sau stii ca iubitul tau nu prea apreciaza genul acesta de surprize, iti poti uimi jumatatea de Ziua Indragostitilor cu un cadou pe cat de stilat, pe atat de util si accesibil. Binecunoscuta stilista Adina Buzatu are cateva sugestii care te vor ajuta sa nu dai gres.
"Un cadou, mai ales acela pe care il faci persoanei iubite, trebuie sa reflecte in primul rand personalitatea celui caruia ii este adresat. Spre exemplu, o pereche de butoni, este un cadou extrem de interesant. Nu doar ca ii va aminti de tine, dar poti sa alegi o pereche cu un design special care sa faca referire si la hobby-urile lui: rachete de tenis, crose de golf sau masini.
Sunt accesorii cool si foarte in voga in acest sezonUn alt accesoriu pe care eu il ador si il recomand drept un cadou inspirat tuturor prietenelor mele atunci cand imi cer sfatul, sunt bretelele. Au revenit puternic in moda, iar de cateva sezoane de la presedinti de stat, oameni de afaceri, actori de la Hollywood sau fashion-icon-uri, toata lumea le poarta, fiind usor de integrat in orice tinuta, fie ca mergi la o intalnire de afaceri, la restaurant sau in club”, spune
Adina Buzatu.