Ce carieră și-a dorit Maria Constantin să urmeze, de fapt? „Eu vedeam cu totul alt domeniu. Tatăl meu a insistat foarte mult.”

Ce carieră și-a dorit Maria Constantin să urmeze, de fapt? „Eu vedeam cu totul alt domeniu. Tatăl meu a insistat foarte mult.”

Maria Constantin a vorbit despre ce domeniu și-ar fi dorit să aleagă, din punct de vedere profesional.

Maria Constantin, cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară, cu o carieră începută încă de la vârsta de 16 ani, a povestit, în cadrul podcastului Gând la gând cu Teo, despre activitatea sa. Aceasta a început în Ansamblul Doina Gorjului, acolo unde a făcut armata și a întreprins foarte multe lucruri pentru a se descurca singură.  „Eu spun mereu, pentru că eu am făcut armata la Ansamblul Doina Gorjului. Pentru că toată lumea mă întreabă cum de nu mă duc la coafor să mă aranjez, cum de nu mă duc la make-up să mă facă cineva. Până la urmă prinzi oarecum ce trebuie să faci, tot făcând în fiecare zi și mă descurc singură cred că de vreo cel puțin 15 ani.

Și de 21 de ani am meseria asta. Adică de la vârsta de 16 ani. Cred că am ales-o și eu (nr. meseria asta). Pentru că îmi place muzica, dar eu vedeam cu totul alt domeniu, vedeam altă perspectivă pentru mine pentru că studiasem muzică clasică.”, a povestit Maria Constantin.

Cine a împins-o pe artistă spre muzica populară

Citește și: Maria Constantin, amintiri despre lipsurile sărbătorilor de iarnă. Ce cadou și-a dorit artista și fratele ei când erau mici. „Cred și acum, cumva, în sufletul meu. A fost cel mai frumos Crăciun.”

Maria Constantin [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citește și: Are Maria Constantin mania curățeniei? Cât de mult timp petrece artista făcând curat în casă. “Mă gândesc dacă eu sunt așa acum, cum voi fi peste 10-15 ani?”

Când vine vorba despre carieră, Maria Constantin spune că și-ar fi dorit să facă muzică clasică, însă tatăl ei a fost cel care a trimis- spre muzica populară, fiind un vis al său. Cu toate acestea, salariile de la acea vreme erau foarte mici, iar în Ansamblu prima același salariu pe care l-ar fi primit la Filarmonică, însă fără să depună atât de mult efort.  „Tatăl meu a insistat foarte mult pentru că mi-a zis că am voce, că trebuie să mă fac artist, acesta era visul lui. El a vrut să cânt muzică populară, eu voiam să cânt muzică clasică. Voiam să merg la acel domeniu doar că în perioada respectivă salariile erau într-adevăr extraordinar de mici, iar ca instrumentist era un salariu minim pe economie, care la vremea respectivă însemna 700 de lei. Același salariu îl primeam și în Ansamblul Doina Gorjului, unde nu era atâta strictețe. Nu trebuia să studiez atât de mult ca la filarmonică. Pentru că acolo venea mereu cu partituri noi care trebuiau studiate, iar studiatul înseamna și 6-7 ore pe zi.”, a mai spus artista.

Citește și: Virginia aduce furtuna în relația dintre Alexandra și Gagea! „Noi mai suntem împreună sau nu?”. Aflați ce discuții se vor isca marți, 17 septembrie, într-un nou episod din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare- stirilekanald.ro

Maria Constantin [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Are Maria Constantin mania curățeniei? Cât de mult timp petrece artista făcând curat în casă. “Mă gândesc dacă eu sunt așa acum, cum voi fi peste 10-15 ani?”

Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”

Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

Veste bună pentru femeile din România! Cum pot primi oamenii 300 de lei și o zi liberă de la serviciu

Virginia aduce furtuna în relația dintre Alexandra și Gagea! „Noi mai suntem împreună sau nu?”. Aflați ce discuții se vor isca marți, 17 septembrie, într-un nou episod din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Imaginile durerii la înmormântarea Denisei! Ce s-a întâmplat cu tânăra ucisă de Șacalul din Constanța: "Inima și sufletul meu..."