Ce este colesterolul. Definiție, funcții și impactul asupra sănătății

Ce este colesterolul
Ce este colesterolul

Află din rândurile următoare tot ce trebuie să știi despre colesterol și cum ne impactează acesta sănătatea.

Colesterolul este o substanță care se găsește în sânge, având un rol esențial pentru organism. Cu toate acestea, atunci când este în cantități prea mari și există și alte afecțiuni ale organismului, acesta poate avea efecte negative asupra sănătății noastre.

De aceea, este foarte important să ne informăm cu privire la valorile optime pe care trebuie să le aibă și cum îl ținem sub control, astfel încât să avem un organism sănătos și să ne ferim de afecțiunile care au ca factori declanșatori colesterolul crescut.

În cadrul unei emisiuni, doamna doctor Anca Tâu, medic primar cardiologie și boli interne, a oferit informații valoroase despre colesterol, ce este acesta mai exact, de câte feluri este, care sunt efectele negative ale colesterolului mărit și cum putem să ne păstrăm sănătatea organismului.

Ce este colesterolul și cum funcționează în organism

Potrivit specialistului în domeniu, colesterolul mărit este principala cauză a bolilor cardiovasculare. Acesta reprezintă un factor esențial pentru riscul cardiovascular datorită procesului de depunere a grăsimii și a colesterolului pe vasul de sânge.

„Colesterolul reprezintă unul din factorii importanți care sunt implicați în riscul de evenimente cardiovasculare și în boala cardiovasculară. Alături de hipertensiune, diabetul zaharat și sedentarism, reprezintă factori pentru riscul cardiovascular.”, a explicat specialistul în domeniu.  

Tipurile de colesterol: HDL și LDL

Citește și: 3 vitamine pe care să le incluzi în alimentație pentru o inimă sănătoasă

Toată lumea când este vorba de colesterol se gândește automat la un lucru rău. Ei bine, este foarte important să știm că această substanță care se găsește în sânge este de două feluri: HDL și LDL.

LDL este colesterolul tău, care poate duce la evenimentele cardiovasculare atunci când valoarea lui este mărită.

 „Procesul de ateroscleroză înseamnă afectarea vasculară, depunerea grăsimii și a colesterolului pe vas, cu îngustarea vasului, care în final duce la evenimentele cardiovasculare.”, a precizat specialistul în domeniu.

În cazul HDL, vorbim despre un colesterol bun, care nu afectează vasele de sânge și ajută la producerea celulelor sănătoase. În acest caz, atunci când are valori optime, colesterolul favorizează procesele de sintetizare a vitaminei D, de sintetizare a hormonilor și de digestie, protejând vasele de sânge și mușchii.

Mituri și realități despre colesterol

Ce este colesterolul

[Sursa foto: freepik]

Potrivit specialistului în domeniu, colesterolul nu are simptome vizibile asupra organismului. Astfel, este foarte greu să identificăm atunci când există o adevărată problemă legată de acesta deoarece nu avem dureri. În acest caz, este foarte important să apelăm la prevenție și să ne facem analize pentru a identifica dacă este vorba de o problemă la acest nivel.

De asemenea, în cazul în care depunem efort fizic și nevoia de oxigen crește, iar vasul respectiv nu poate să facă față solicitării la care este supus, atunci cel mai probabil avem o problemă la nivelul colesterolului.

„Cam 25% din colesterolul pe care noi îl avem în sânge, este cel care provine din alimentație. Restul, 75% este colesterolul pe care îl fabrică ficatul nostru.”, a precizat specialistul în domeniu.

În acest caz putem să vorbim și despre o componentă genetică ce poate duce la o valoare crescută a colesterolului.

Gestionarea colesterolului pentru o sănătate optimă

Citește și: Sindromul ovarelor polichistice și alimentația. Ce trebuie să evitați și să consumați în cantități moderate

Citește și: Călin Georgescu contestă sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia. Când se judecă cererea fostului candidat - wowbiz.ro

Citește și: Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar reg

„Un LDL care este ușor crescut, dacă nu este asociat cu alți factori de risc, doar se recomandă modificarea stilului de viață.”, spune specialistul în domeniu.

În acest caz, este foarte important să avem un stil de viață echilibrat, ceea ce presupune o dietă corespunzătoare și activitate fizică regulată.

„Aportul de grăsimi, în special grăsimile trans, trebuie redus cât se poate de mult.”, a precizat specialistul în domeniu.

În cazul în care ne confruntăm cu valori foarte mari ale colesterolului și avem și alți factori de risc, putem apela cu încredere la ajutorul unui specialist în domeniu pentru a ne recomanda un tratament medicamentos menit să țină colesterolul sub control.

„Tratament medicamentos în condițiile în care există o dislipidemie și factori de risc importanți care se face prin vizita la medic și se dozează în funcție de nivelul colesterolului, al fracțiunilor și de riscurile pe care le are pacientul respectiv.”, a explicat specialistul în domeniu.  

Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi și recomandări de la specialiști în domeniul sănătății, frumuseții și stilului de viață.



Citește și:

Cum ne detoxifiem organismul după vacanță. Este important să revenim la un stil de viață sănătos și echilibrat

Tiroida, simptome nebănuite! Alimente și vitamine benefice pentru tiroidă!

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Daniela, în lacrimi! O nouă concurentă intră în emisiune. Află pentru cine vine aceasta în „Casa Iubirii”, în ediția de luni, 5 octombrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro