Kinga Sebestyen, cea care a făcut Kangoo Jumps un fenomen în România şi peste hotare, face zilnic mişcare indiferent unde se află.
Dacă nu susţine seminarii şi ore de perfecţionare pentru instructorii pe care îi acreditează, Kinga are grijă să fie activă chiar şi în vacanţă ori în zilele libere.
Indiferent că e soare sau plouă, iarnă sau vară, îşi pune în picioare ghetele rebound şi iese la alergat în aer liber. Îmbină în acest mod exerciţiile de cardio cu cele de de streching şi de relaxare, reuşind să ardă astfel chiar şi 1000 de calorii într-o oră şi să îşi tonifieze silueta.
Kinga locuieşte, aproape două săptămâni pe lună, în Spania, unde se află biroul central Kangoo Jumps, astfel că se bucură de o climă mult mai blândă decât cea din ţara ei natală. Prin urmare, iese aproape zilnic la alergat pe plajă sau pe promenada de pe malul mării.
„Eu şi în Miercurea Ciucu ies la alergat pe ghete iarna, dacă nu e zăpadă. Mă îmbrac bine, îmi pun fular şi şapcă ori căciulă, pentru că încep să transpir după cinci minute. Nu mă opresc timp de o oră, iar la final intru rapid în casă. Acesta este secretul de a alerga la zero grade Celsius. Când e cald, însă, în special când sunt în Spania, alerg în parcuri, pe plajă sau pe promenada de pe malul mării.
Dacă aş alerga fără ghete, aş arde cam 300 de calorii într-o oră. Când am ghetele în picioare ard cel puţin dublu. Apoi, îmi iau si gantere de 1 kilogram în mâini, sau chiar sticle cu apă plată, şi fac exerciţii cu ele. Ajung în final, după o oră, să ard 1000 de calorii şi să am toţi muşchii tonifiaţi. Am avantajul că ghetele îmi protejează coloana şi articulaţiile, nu sunt şocuri pe genunchi, aşa cum se întâmplă când alergi în special pe asfalt. Simţi că zbori atunci când alergi”, declară Kinga Sebestyen.Kinga reuşeşte în acest mod să aibă o siluetă ideală, la vârsta de 44 de ani. Se poate lăuda cu un corp perfect, fără urmă de celulită, un abdomen plat, cu pătrăţele, coapse şi posterior perfect tonifiate.
Meritul îl au cei aproape 20 de ani de sport practicat aproape zilnic şi programul pe care l-a inventat, Fat Burning By Kinga, care o menţine în formă şi cu care a reuşit, de altfel, să ajute mii de oameni să slăbească.
La înălţimea de 1,70 m, Kinga Sebestyen are 53 kilograme.