Ce faci în cazul în care colegul de apartament te anunţă că se mută?

Ce faci în cazul în care colegul de apartament te anunţă că se mută?
Ce faci în cazul în care colegul de apartament te anunţă că se mută?

Oricât de strânsă ar fi legătura pe care aţi fi creat-o, vine o zi în care unul din voi alege să renunţe la relaţia de a fi colegi care împart acelaşi apartament şi fiecare va porni pe drumul lui în viaţă. Fie că e vorba de o relaţie nouă, un job în afara oraşului sau finalizarea studiilor, e posibil să fie nevoit să plece din casa pe care aţi împărţit-o şi primeşti într-o zi vestea că vei rămâne singur într-un apartament închiriat.

Din acel punct încolo, ai de luat câteva decizii foarte importante, pentru a face cea mai bună alegere pentru tine şi viitorul tău. Iată care sunt paşii pe care trebuie să îi parcurgi dacă afli că urmează să se mute colegul tău de apartament.


Îţi permiţi să suporţi toate costurile apartamentului?


Presupunând că ai locuit cu un singur coleg de apartament, cheltuielile se împărţeau până acum la doi.

Dacă vei rămâne singur în locuinţă, trebuie să te pregăteşti pentru o cheltuială dublă. Pune bine în balanţă veniturile şi lista actualizată a facturilor care vor veni lună de lună şi află dacă vei putea suporta întreaga sumă rezultată. Ce-i drept, consumul va fi ceva mai mic dat fiind faptul că te vei folosi doar tu de utilităţile din casă, însă preţul total al chiriei va rămâne acelaşi.


Cauţi un alt coleg de apartament?


Dacă varianta de mai sus nu este deloc plauzibilă şi vrei cu orice preţ să rămâi în apartamentul cu care te-ai obişnuit de atâta timp înseamnă că va trebui să îi cauţi înlocuitor colegului de apartament care vrea să plece. Începe să întrebi printre cunoscuţi dacă mai e cineva în situaţia de a-şi căuta pe cineva cu care să împartă o locuinţă.

E mai bine să locuieşti cu cineva pe care cunoşti decât să iei „relaţia” de la zero. Totuşi, dacă nu e nimeni care să-ţi împartă dorinţa, poţi căuta prin diverse alte metode pe cineva potrivit pentru a avea acelaşi domiciliu ca al tău. Nu uita de întrebările esenţiale ale căror răspuns trebuie să îl afli, cum ar fi cu ce se ocupă pretendentul la a-ţi deveni coleg de apartament, care este programul lui zilnic, ce hobby-uri are şi ce părere are despre animalele de companie, ca să îţi faci o părere despre cum va arăta traiul alături de el.


E timpul să te muţi într-un spaţiu mai mic?


Dacă te încântă ideea de a locui singur, însă nu îţi poţi permite să întreţii singur un apartament, poate că ar fi cazul să faci un downgrade şi să te muţi într-o garsonieră, care să îţi ofere intimitatea pe care o meriţi, la mult mai puţini bani.

Un site de anunţuri imobiliare îţi va răspunde în câteva secunde la întrebarea Cât ar costa traiul pe cont propriu. Poţi găsi o locuinţă chiar în zona în care locuieşti acum, ca să nu fie nevoie să te obişnuieşti de la zero cu alt cartier, alte magazine sau alte locuri de recreere. În sfârşit îţi vei putea accesoriza locuinţa după bunul plac şi nu vei mai depinde de un program de curăţenie sau de somn! Mult succes în noua etapă a vieţii tale!



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Exatlon! Exatlon! Exatlon! De trei ori “Exatlon”. Kanal D a fost lider de audienta pe cele trei segmente de public din Romania

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies