Lintea se poate prepara în mai multe feluri. Pe lângă supa de linte, mai puteți consuma acest aliment în diverse combinații sănătoase și gustoase.
Lintea face parte din alimentele sănătoase și este o sursă excelentă de proteine. Dacă până acum ați mâncat doar supă de linte, noi vă învățăm și alte rețete delicioase care conțin acest aliment.
Lintea, alimentul miraculos în perioada postului
Supa de linte este, de departe, cea mai cunoscută mâncare care conține acest aliment. Dacă vă place gustul acesteia, puteți încerca și alte preparate cu linte.
Țineți cont de faptul că acest aliment aduce o mulțime de beneficii organismului, mai ales acum, că suntem în Postul Paștelui și cei care țin post nu au cum să-și ia proteine din carne.
Lintea este bogată și în fier, potasiu, fibre solubile şi insolubile, calciu, magneziu, dar şi vitamina B6. În plus, are puține calorii, aproximativ 230 la 100 de grame. Asta înseamnă că este și un aliat de nădejde, dacă vreți să dați jos surplusul de kilograme.
Lintea se încadrează în familia leguminoaselor, dar marele avantaj al acesteia este că se fierbe foarte repede, spre deosebire de fasole și năut.
Atunci când veți prepara o mâncare cu linte, nu va mai fi nevoie să lăsați boabele la înmuiat. Astfel, rețetele vor fi gata mult mai repede.
Cum se poate prepara lintea
Aveți la dispoziție o mulțime de variante de mâncăruri care conțin linte. Puteți face salate sau tocănițe sau puteți pune lintea alături de preparate cu orez.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Lintea poate fi portocalie, verde, maro sau neagră. Cea portocalie este cea mai indicată atunci când vreți să faceți clasica supă de linte. În tocănițe sau în salate, optați pentru lintea verde sau maro.
Iată câteva idei de preparate cu linte:
Pateu de linte
Fierbeți bine lintea, o puneți în robotul de bucătărie și adăugați ulei de măsline, ceapă, usturoi, zeamă de lămâie, sare, piper și verdeață.
Pasta obținută o serviți pe felii de pâine prăjită.
Tocăniţă de linte
Ingrediente:
- o ceapă roşie
- o cană cu linte
- ulei de măsline
- un morcov
- usturoi
- sare
- piper
- o linguriţă de curry
- pătrunjel
Mod de preparare:
Într-o cratiță, puneți uleiul la încins și căliți ceapa. Apoi adăugați restul ingredientelor și lăsați-le să fiarbă pe foc mic, până când lintea va fi gata.
Salată de linte
Ingrediente:
- 250 de grame de linte verde
- foi de dafin
- doi căței de usturoi
- ceapă verde
- kiwi
- doi morcovi
- ridichi
- tije de țelină
- boabele de rodie
- o legătură de pătrunjel verde
- două lingurițe de muștar dijon
- o lingură de oțet de vin
- sare
- piper
Mod de preparare:
Spălați lintea și o fierbeți. După ce dă într-un clocot, scurgeți apa, puneți din nou apă rece, dar adăugați și usturoi, sare și foi de dafin.
Între timp, curățați celelalte legume și tocați-le mai mărunt. Scurgeți lintea de apă, puneți-o într-un castron mai mare, de salată, și adăugați celelalte legume și fructe. Apoi adăugați muștarul și potriviți de sare și de piper. La final, turnați și oțetul și amestecați.
Presărați deasupra salatei pătrunjel tocat mărunt și câteva boabe de rodie.