Ce mesaj a transmis Iancu Sterp, după ce pe internet s-a discutat că el și partenera lui s-au despărțit. „Vă transmitem toate cele bune.”

Ce mesaj a transmis Iancu Sterp, după ce pe internet s-a discutat că el și partenera lui s-au despărțit. „Vă transmitem toate cele bune.”
Ce mesaj a transmis Iancu Sterp, după ce pe internet s-a discutat că el și partenera lui s-au despărțit. „Vă transmitem toate cele bune.”

Iancu Sterp a răspuns celor care au spus că s-ar fi despărțit de Denisa Coțolan.

Iancu Sterp, fiul cel mic al mamei Geta, este singurul dintre cei patru frați care încă nu a făcut nunta, însă acesta a pregătit în detaliu frumosul eveniment care va avea loc în viața lui. Cunoscuți pentru faptul că sunt o familie harnică și muncitoare, dar și dedicați și mereu aproape unul pentru celălalt, Iancu Sterp și-a găsit și el sufletul pereche, pe Denisa Coțolan, care a cerut-o în căsătorie chiar la finalul unui meci de box pe care l-a avut.

Aceea a fost clipa în care iubita lui, dar și familia tânărului au rămas cu gura căscată și nu aveau decât să le ureze celor doi toate gândurile bune. De curând, chiar și sora lui mai mare, Ileana Sterp, a fost în compania viitoarei cumnate, astfel că au căutat împreună rochia de mireasă pe care o va purta la evenimentul din această vară.

Ce a transmis Iancu Sterp celor care spun că s-a despărțit de Denisa Coțolan

Citește și: Iancu Sterp, prins în timp ce fura cireșe! Iubita sa, Denia Coțolan a filmat întregul moment: „Ne-am pus pe gard și am început să furăm cireșe, exact cum făceam când eram mici.”

Denisa Coțolan și Iancu Sterp
Denisa Coțolan și Iancu Sterp[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citește și: Mama Geta, cu gândul la măritiș? Ce gânduri îi trec prin cap pentru nunta lui Iancu. „Nu știu când ne-om mărita amândouă.”

În urmă cu scurt timp, Iancu a postat un videoclip pe Tik-Tok, cu care le răspundea urmăritorilor care au spus că el și Denisa s-au despărțit, după ce o filmare mai veche cu el în care vorbea despre o fostă parteneră a fost repostat pe rețelele de socializare. Acesta a ținut să transmită că atât el, cât și viitoarea lui soție, Denisa, cu care se afla în mașină în acel moment, sunt bine și sunt de nedespărțit, astfel că speră că nu vor ajunge la acel pas vreodată. 

“Pentru toți oamenii nedumeriți care cred că ne-am despărțit, ei bine, uitați-ne, suntem aici, încă împreună, rezistăm. Nu ne-am despărțit și nici nu ne vom despărți, eu cel puțin așa sper. Noi sperăm să nu ne despărțim niciodată. Sunt niște știri false care circulă pe internet, este o filmare cu mine de câțiva ani de când am avut eu altă relație și s-a încheiat. Despre relația aceea vorbeam și s-a postat acum de către cineva, Dar nu ne-am despărțit, nu vrem să ne despărțim și vă transmitem toate cele bune.”,
a spus Iancu Sterp.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Denisa Coțolan și Iancu Sterp
Denisa Coțolan și Iancu Sterp[Sursa foto: Facebook]

@promovari__romania #iasi #foryuotiktok #galati #oradea♥️🇷🇴 #foryu #tiktokromânia #brasov🇷🇴 #romania🇷🇴 #constantamamaia #sighetumarmatiei🌆 #bucovinameafrumoasă❤️🌲🤝 #tiktokromania🇷🇴 #satumare #sighetumarm #romanian #timisoara_romania🇷🇴 #suceava #suceava #bucovina #cluj #sibiu ♬ Numai Iubirea- Pepe



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Mama Geta, cu gândul la măritiș? Ce gânduri îi trec prin cap pentru nunta lui Iancu. „Nu știu când ne-om mărita amândouă.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies