Ce mesaj neașteptat a postat pe rețele de socializare Daniela Iliescu, logodnica lui Culiță Sterp. “Mă bucur de viață așa cum vine ea.”

Ce mesaj neașteptat a postat pe rețele de socializare Daniela Iliescu, logodnica lui Culiță Sterp. “Mă bucur de viață așa cum vine ea.”

Daniela Iliescu a postat un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare.

Daniela Iliescu, partenera de viața lui Culiță Sterp, este destul de discretă în ceea ce o privește viața personală, dar chiar și așa, se bucură de fiecare dată de familia frumoasă pe care o are și se preocupă cu totul de educația fiului său. Aceasta a postat un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare, în care făcea referire la anumite comentarii pe care le-a citit sau lucruri auzite în ultima perioadă, însă ea a ținut să menționeze despre educația bună pe care a primit-o de la părinții ei și că nu își dorește să dea curs niciodată circului doar pentru a impresiona pe cineva, încercând să își păstreze cumpătul. 

“De patru ani, la fiecare perlă pe care o scot anumite persoane, ciclul e cam așa: toată lumea îmi scrie, știrile vor declarație și mă provoacă, oamenii râd, se bucură, prietenii mă întreabă cum mai suport și nu dau drumul la adevăr și lista continuă.

Ei bine, cred că în toți anii ăștia am demonstrat ce fel de educație am și ce om sunt, dar probabil că acum se vede asta și prin felul în care îl duc pe Milan. Am primit o educație mult prea bună de la părinții mei, ca să dau curs circului sau ca să mă dau peste cap să impresionez pe cineva.”, a scris Daniela Iliescu pe rețelele de socializare.

Daniela Iliescu, mesaj pentru urmăritorii săi

Citește și: Schimbarea de look care a costat-o scump pe Daniela Iliescu! Cum a ajuns logodnica lui Culiță să aibă părul deteriorat: „Eu nu am mai avut niciodată problemele astea.”

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Daniela Iliescu [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Nu vă imaginați că Culiță e primul bărbat cu bani care apare în viața mea.” Logodnica lui Culiță nu a mai suportat criticile din online și a răbufnit! Care era situația sa financiară, de fapt

Daniela Iliescu a ținut să transmită și câteva cuvinte urmăritorilor săi, prin care să anunțe că este bine, sănătoasă, că se bucură de viață exact așa cum vine ea, iar, de asemenea, se bucură și de familie, dar și toate planurile pe care le are, atât personale, cât și profesionale. 

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

“Singurul răspuns pe care pot să-l dau este că unde nu există educație și creierul nu are capacitatea de a filtra ce iese pe gură, e jale. În rest, sunt bine, sănătoasă, mă bucur de viață așa cum vine ea, de familie și de planurile pe care le avem pe plan personal și profesional.”, a mai spus Daniela Iliescu.

Daniela Iliescu [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

„Nu mă lasă să îi cumpăr cadouri niciodată! Când îi cumpăr un cadou scump, mă ceartă.” Culiță Sterp, cadou de lux pentru Daniela, cu ocazia zilei de 8 martie! Cum și-a răsfățat artistul iubita?

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Nur Fettahoğlu, care dă viață personajului Özge în serialul Inimă rebelă, pasiune nebănuită! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță dincolo de platourile de filmare

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină