Cei doi formează o familie fericită, în prezent, alături de fiul lor, Mathias, în ciuda momentelor dificile prin care au trecut.
Betty Salam este una dintre cele mai apreciate artiste, de la noi din țară, dar și fiica îndrăgitul artist Florin Salam. Aceasta se bucură de succes pe plan profesional, încă în special pe plan personal, având o frumoasă familie alături de soțul său, Cătălin Vișănescu și copilul lor, Mathias.
Ce mesaj plin de iubire și apreciere i-a transmis Cătălin Vișănescu, soției sale, Betty Salam
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În ciuda faptului că nu foarte de mult, cei doi au trecut printr-o pauză de la relație, având unele neînțelegeri și momente mai puțin plăcute prin care au trecut, se pare că totul s-a terminat cu bine, iar astăzi sunt mai fericiți ca niciodată. Același lucru este resimțit atât din partea lui Betty Salam, cât și din partea soțului său, iar în urmă cu doar câteva minute, Cătălin Vișănescu, a postat pe pagina sa de Instagram, o fotografie cu aceasta, dar și un mesaj cu totul și cu totul special.
Acesta și-a dorit să îi transmită soției sale și mamei copilului său, câteva sincere păreri de rău pentru momentele mai puțin bune din relația lor, dar și aprecierea față de tot ce face aceasta zi de zi, pentru amândoi."Simt și vreau să împărtășesc niște gânduri și sentimente cu care m-am trezit azi dimineață. Ea este soția mea dar mai întâi de toate pentru mine în acești 11 ani (aproape) de când ne cunoaștem și suntem împreună, este un sprijin, un psiholog, un om cu un suflet foarte frumos, un ascultător, un ghid, cel mai bun prieten,
un sfătuitor, un om care mi-a acceptat multe, un om cald, o persoană rănită de viață încă de la 8 ani, o persoană care s-a autoeducat, o persoană rațională, un om corect și deosebit pentru că nimeni nu o cunoaște atât de bine, doar eu care am trăit atâtea amintiri cu ea, atâtea lucruri frumoase și urâte, cu certuri, împăcări dar cu toate acestea nu ne-am lăsat niciodată doborâți, niciunul dintre noi nu suntem perfecți.
Citește și: Mesaje de Crăciun 2024: Sărbători binecuvântate alături de cei dragi- stirilekanald.ro
PS: Nu s-a întâmplat nimic, am vrut doar să împărtășesc aceste gânduri nu doar cu ea ci și cu voi. Vă iubesc.", a fost mesajul lui Cătălin Vișănescu, soțul lui Betty Salam, postat pe pagina sa de Instagram.