Ca în fiecare an, după sărbătorile pascale, în toate casele mai rămân și ouă fierte care de obicei, nu se mai consumă. Însă știați ce puteți face cu acestea?
Aflați din rândurile următoare ce puteți face cu ouăle care v-au rămas de la Paște, prin intermediul a trei rețete absolut delicioase.
Ce poți face cu ouăle rămase de la Paște
Rețetă de Chiftele din carne tocată cu ouă
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: carne de vită tocată (500 g), ouă fierte (6), pătrunjel (o legătură), piper, ouă crude (4), făină (6 linguri), un praf de sare, pesmet
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a amesteca un ou crud și carnea de vită tocată cu pătrunjelul tocat și să condimentați tot, cu sare și piper după gust. Apoi veți îmbrăca fiecare ou fiert în amestecul de carne și îl veți da prin făină. Pentru o crustă gustoasă, trebuie să bateți restul de ouă crude într-un castron cu un praf de sare, după gust, iar pe o hârtie să așezați pesmetul, pentru a da chifteluțele formate prin ouăle bătute, iar
Rețeta de chifteluțe din carne tocată cu ouă este gata și se pot servi calde. Poftă bună!
Citeste si: Când se vopsesc ouăle de Paște. Ce spune tradiția creștin ortodoxă
Rețetă de Terina cu legume și ouă
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: ouă fierte (4), mazăre din conservă (150 g), gogoșari murați (4), maioneză (250 g), gelatină (2 plicuri), ulei (o lingură), porumb din conservă (200 g), apă (200 ml), pătrunjel tocat (2 legături) și câteva boabe de piper.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a decoji ouăle fierte și a le tăia bucățele. Veți pune apoi gelatina în apă rece, iar după aproximativ 10 minute, o veți topi în baie de aburi. NU trebuie să o lăsați să ajungă în punctul de fierbere, pentru că terina se va întări. Apoi veți tăia mărunt gogoșarii și veți pune deoparte doar o mică parte, pentru ornat. Amestecați apoi ouăle cu gogoșarii, boabele de porumb, mazărea, pătrunjelul tocat, boabele de piper și maioneza. După amestecarea acestor ingrediente, veți adăuga și gelatina răcită și le veți amesteca împreună. Turnați apoi întreaga compoziție într-o tavă pe care ați uns-o cu ulei și puneți la frigider terina, pe timp de noapte.
Rețeta de terina cu legume și ouă este gata și poate să fie ornată cu gogoșarii murați. Poftă bună!
Citeste si: Câte grame are o lingură? 3 unități de măsură băbești în bucătarie
Rețetă de Plăcintă cu ciuperci și ouă
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: foi de plăcintă (2), morcovi fierți (3), ciuperci (400 g), ouă fierte (3), smântână (5 linguri), lapte (100 ml), unt (2 linguri), cașcaval ras (3 linguri), sare, piper, un gălbenuș de ou crud și ulei.
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a dezgheța și întinde foile de plăcintă. Apoi veți decoji ouăle fierte și le veți tăia bucățele. Într-o tigaie, încingeți o lingură de unt și căliți ciupercile pe care le-ați spălat și tăiat înainte felii. Le scurgeți foarte bine și le amestecați cu ouăle tăiate, morcovii fierți (pe care i-ați tăiat cubulețe), smântâna, laptele, restul de unt, cașcavalul ras, sarea și piperul după gust. Apoi următorul pas este să ungeți tava cu puțin ulei, așezați apoi o foaie de plăcintă, pe care o veți unge cu gălbenușul de ou și o veți înțepa din loc în loc. Compoziția se toarnă în tavă și o acoperiți cu cealaltă foaie de plăcintă pe care o veți înțepa cu ajutorul unei furculițe și o veți unge cu restul de gălbenuș. Tava se introduce în cuptorul încins și o veți lăsa până se va rumeni.
Rețeta de Plăcintă cu ciuperci și ouă este gata și o puteți servi caldă. Poftă bună!
Citeste si: Rețetă delicioasă de drob vegetarian cu ciuperci
Ce valabilitate au ouăle fierte
În cazul în care v-au mai rămas câteva ouă fierte după sărbătorile pascale, trebuie să știți că acestea au și o perioadă de valabilitate în care le mai puteți consuma. În general, se recomandă cu siguranță, ca ouăle fierte să fie păstrate în frigider, la o temperatură de +2- +4 grade.
După ce le-ați preparat, ouăle fierte trebuie răcite în apa rece și puse într-un recipient de plastic, pe care îl veți închide. Această metodă de depozitare poate ține ouăle fierte bune de consumat, cu până la două săptămâni.
În cazul în care veți ține ouăle fierte la temperatura camerei, care nu trebuie să crească peste +20 de grade, durata de valabilitate se va reduce considerabil, ajungând la doar 2-3 zile. Acest lucru este afectat și de faptul că ouăle fierte moi, care au un miez mai lichid. În anumite cazuri, durata de valabilitate a acestora în frigider nu poate depăși două zile.
Dacă vă doriți ca ouăle să țină cât mai mult timp, atunci acestea trebuie să fie fierte complet, pentru ca gălbenușul să devină solid.
Citeste si: De ce nu se face cozonac în Vinerea Mare