Sharm El Sheikh este una dintre cele mai populare destinații din Egipt și încântă anual milioane de vizitatori cu frumusețile sale naturale, dar și ospitalitatea localnicilor.
Orașul este situat în Peninsula Sinai și este recunoscut pentru ecosistemul acvatic de o frumusețe rară și pentru experiențele tradiționale de care te poți bucura.
⦁ Golful Naama
Este cea mai animată și populară zonă a orașului, practic epicentrul distracției și locul în care te vei simți cel mai bine. Aici găsești numeroase hoteluri de lux, restaurante, baruri, cluburi și multe altele. Nu trebuie să ratezi nici Ice Bar, un bar complet realizat din gheață, ce îți va oferi o experiență inedită.
⦁ Orașul vechi Sharm al-Maya
Dacă ajungi în Sharm El Sheikh nu poți să ratezi orașul vechi și mai ales piața tradițională. Vei simți că ai făcut o călătorie în timp și în altă lume și preț de câteva ore te va fascina tot ceea ce vei vedea.
⦁ Muntele Sinai
Dacă vrei să vizitezi și împrejurimile, atunci îți recomandăm o excursie până la Muntele Sinai, unde poți vizita și Mănăstirea Sf. Ecaterina. Aici este locul unde se presupune că a primit Moise cele Zece Porunci. Despre mănăstire, trebuie să știi că este unul dintre cele mai vechi din lume. După ce ai vizitat mănăstirea, îți recomandăm să urci și pe munte, alegând fie un traseu de dificultate medie, fie unul mai dificil, în funcție de preferințele tale.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
⦁ Jeep Safari
Nu poți ajunge în Egipt și să nu te bucuri de o experiență tip safari. Te poți plimba cu ATV-ul sau cu Jeep-ul prin deșert, printre dunele de nisip. De asemenea, ai ocazia de a vizita așezările de beduini și de a înnopta. Una dintre cele mai frumoase părți ale acestei excursii va fi că poți admira cerul senin, plin de stele, așa cum nu l-ai mai văzut vreodată.
⦁ Reciful Jolanda
Fără îndoială, este unul dintre cele mai apreciate locuri de snorkeling din zona de nord a Mării Roșii și chiar din lume. Numele vine de la nava cipriotă Jolanda, care s-a scufundat acolo în urmă cu 40 de ani. Vei admira nu doar epava navei, ci și corali superbi, pești de toate culorile și multe alte tipuri de vegetație marină.
Citește și: Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...- stirilekanald.ro
Ce spui? Alegi o vacanță în Sharm El Sheikh de la o agentie de turism Hello Holidays?