Ce reacție a avut Adela Popescu, atunci când a vorbit despre Dan Bordeianu. Cabral, la un pas să părăsească platoul

Ce reacție a avut Adela Popescu, atunci când a vorbit despre Dan Bordeianu. Cabral, la un pas să părăsească platoul

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează un cuplu de foarte mult timp, iar în anul 2015 cei doi s-au căsătorit și au adus pe lume trei copii minunați. În momentul actual ea este soție, mamă și prezentatoare, dar când a devenit cunoscută pe micile ecrane, viața ei era total diferită.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează un cuplu de foarte mult timp, iar în anul 2015 cei doi s-au căsătorit și au adus pe lume trei copii minunați. În momentul actual ea este soție, mamă și prezentatoare, dar când a devenit cunoscută pe micile ecrane, viața ei era total diferită.

Ce a spus Adela Popescu despre prima ei relație

La începutul anilor 2000, Adela Popescu s-a îndrăgostit nebunește, chiar de unul dintre colegii săi de platou, când filmau o celebră telenovelă românească. Din anul 2004 până în anul 2007 ea și Dan Bordeianu au avut o relație.

Iubirea lor a fost un motiv de fericire pentru fani, iar în momentul în care cei doi s-au despărțit toată lumea a fost dezamăgită și real surprinsă.

Ei se pregăteau de nuntă, dar se pare că actorul ar fi înșelat-o pe Adela Popescu

„Pentru mine a fost primul bărbat, prima despărțire, prima dramă a lumii. O nenorocire. Era primul lucru rău prin care treceam, până atunci trăind o viață foarte frumoasă și senină. Ei, odată cu despărțirea de Dan a venit și sfârșitul lumii’,   a declarat Adela Popescu, în urmă cu ceva timp.

Citeste si: Cine este ADELA POPESCU. „Părinții mei au fost autoritari cu noi, dar nu-mi amintesc să ne fi bătut. Mama trebuie mereu să știe unde sunt''

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

 

Reacția lui Cabral, în cadrul emisiunii TV

În cadrul unei emisiuni, vedeta a fost pusă într-o situație destul de dificilă. Ea a răspuns doar pe jumătate, cu toate că nu a citit public întrebarea pe care a primit-o, a spus numele fostului său partener, Dan Bordeianu.

Cabral a venit cu ea la emisiune, iar după ce a citit întrebarea, a avut o reacție care a ridicat multe necontrolată care a pus multe persoane pe gânduri. Prezentatorul nu a spus nimic despre ceea ce a văzut, dar câteva momente mai târziu, a izbucnit în râs.

”Ooo, da, lasă-mă că mor”, a fost reacția lui Cabral, imediat după ce a citit întrebarea primită de Adela Popescu. 

Este clar faptul că a fost vorba despre o întrebare destul de intimă, iar vedeta nu a vrut să o facă publică, alegând astfel, să rămână discrete și să folosească doar numele fostului său iubit.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: Andreea Ibacka și Cabral nu mai împart același pat de 4 ani. Ce a declarat soția prezentatorului

Adela Popescu și Dan Bordeianu au fost împreună [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Doliu pe scena teatrului românesc. O celebră actriță a pierdut lupta cu viața

 



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Andreea Ibacka și Cabral nu mai împart același pat de 4 ani. Ce a declarat soția prezentatorului

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină