Ce reguli există în familia Corneliei Rednic. Artista a vorbit despre ce nu fac niciodată cei doi soți în relație. “Tot timpul sunt cu cărțile pe față, de la orice.”
Diana Puiu18 decembrie 2024Actualizat: 18 decembrie 2024, 16:38
Vedeta a vorbit despre regulile din căsnicia cu Lupu Rednic.
Cornelia și Lupu Rednic nu împart doar scena împreună, ci și viața de familie, având o căsnicie fericită și împlinită, bazată pe respect și încredere, așa cum aceștia au declarat de foarte multe ori în cadrul interviurilor în care au fost invitați.
Sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri muzicale, atât în țară, cât și în străinătate, iar până acum au avut numeroase concerte chiar și în afara țării, pentru publicul român, acolo unde au reușit să bucure întotdeauna. Când se întorc acasă, se dedică în totalitate vieții de familie și se bucură unul de celălalt, dar mai ales de faptul că se respectă reciproc și se sprijină, indiferent de obstacolele întâlnite în cale.
Ce reguli există în familia Corneliei Rednic și ce nu fac cei doi soți niciodată
Invitați în cadrul unei emisiuni, Cornelia Rednic a mărturisit care sunt regulile în căsnicie, dar și ce anume nu fac cei doi niciodată atunci când există o nelămurire. Aceștia preferă să discute cu cărțile pe față, astfel că niciodată nu s-au jignit sau nu și-au adresat cuvinte urâte, vorbind clar despre ce anume îi deranjează unul la celălalt.
Cât despre familie, artista a vorbit și din ce mediu provin, atât ea, cât și soțul ei. “Nu sunt niște reguli, sunt niște lucruri de bun simț, în primul rând. Am văzut foarte multe cupluri în care se vorbește urât. Eu, în casă la mine, am crescut vorbindu-se frumos. Părinții mei s-au înțeles întotdeauna, acum la bătrânețe se mai ceartă și ei, ca și noi, de altfel, dar în casă la mine am crescut într-o liniște și armonie și am zis că și noi trebuie să fim așa. Dacă nu ne convine ceva, discutăm cu cărțile pe față, dar nu ne jignim și nu ne spunem lucruri urâte niciodată. Tot timpul sunt cu cărțile pe față, de la orice. Și dacă bate vântul sau deschidem geamul, ne certăm, nu e stres. Noi doi venim din medii foarte diferite, din lumi diferite pot să spun pentru că Lupu a crescut într-o familie de cinci copii, pe Valea Izei, la țară, întâmpinând foarte multe greutăți și neajunsuri. Eu, în schimb, am crescut singură la părinți, am fost foarte multă vreme singura nepoată în neamul nostru, noi nu suntem un neam mare, întotdeauna a existat unul, cel mult doi copii în neam și atunci am fost foarte iubită. Probabil și de aici vine deschiderea asta a mea, că văd totul în pozitiv, cu un final fericit și că toate până la urmă sunt bine.”, a spus Cornelia Rednic.