Exact ca în cazul fiecărei țări în parte, drapelul Rusiei are și el semnificația sa. Fie că este actuală, fie că sunt interpretări din tradiție, ele tot există.
Aflați din rândurile următoare ce reprezintă mai exact cele trei culori ale drapelului Rusiei.
Care este tradiția drapelului Rusiei
Încă din anul 1693, acest steag a fost folosit drept drapel al marinei, dar și a armatei terestre. Urmând ca în anul 1705 să fie adoptat drept drapel civil, pentru a se folosi la catargul vaselor comerciale. Drapel ce s-a extins și a ajuns să fie folosit în anul 1883 și pe uscat, nu doar pe apă. Acest steag nu a devenit însă național, până când țarul Nicolae al II-lea nu a fost încoronat.
Țarul Petru cel Mare a fost în vizită în Olanda, în anul 1699, iar atunci a studiat puțin problema construcțiilor navale. Astfel, acesta și-a dat seama de faptul că Rusia avea nevoie de un drapel pentru a-l folosi la catargul corăbiilor care tocmai ce urmau să fie construite. Prin urmare, acesta a conceput un drapel pentru Rusia, bazându-se pe steagul Olandei, însă a schimbat culorile.
Pe de altă parte, această poveste foarte populară, s-ar presupune că nu este adevărată din cauza faptului că într-o carte germană s-ar fi descris faptul că steagul tricolor de alb-albastru-roșu, era al principatului Moscovei. Asta chiar înainte cu patru ani ca țarul Petru I să vină în vizită în Olanda.
Citeste si: Cine este Alina Kabaeva, femeia despre care se spune că este soția lui Vladimir Putin
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Ce reprezintă cele trei culori ale drapelului Rusiei
Se spune că cele trei culori ale drapelului sunt ale Stemei Marelui Cnezat al Moscovei. Iar reprezentantul ei, Sfântul Gheorghe, purta o armură alb-argintie, călărea un cal alb, purta capă și suliță albastră și se afla pe un câmp roșu.
O altă variantă este reprezentată de cele trei culori ca fiind asociate cu cele ale îmbrăcămintei Fecioarei Maria, care este sfânta protectoare a Rusiei.
Totodată, o altă interpretare a acestor trei culori, dar și a așezării lor ca ordine, ține de reprezentarea sistemului social din timpul monarhiei. Atunci, albul îl reprezenta pe Dumnezeu, albastru reprezenta țarul, iar roșu, țăranii.
De asemenea, o interpretare foarte răspândită este cea a legăturii strânse dintre aceste trei culori (alb-albastru-roșu), cu principalele părți componente ale Imperiului Rus. Prin urmare, albul ar fi legat de Rusia Albă (Belarus), albastru ar fi legat de Rusia Mică („Malorossia”), iar roșu ar fi legat de Rusia Mare (Rusia).
Citeste si: Vladimir Putin, discurs neașteptat: „Neonaziștii Ucrainei tratează civilii ca scuturi umane”
Ce versiuni ale steagului Rusiei au mai existat
O altă variantă din trecut a steagului, a fost aprobată datorită faptului că se folosea ca uz privat al țarului Nicolae al II-lea. Acesta l-a folosit în timpul primului război mondial. Avea un vultur al Romanovilor așezat pe un câmp auriu, în colțul din stânga, în partea de sus. Însă acest drapel nu a avut niciodată un statut oficial.
În 1917, moment în care bolșevicii au preluat puterea, aceștia au renunțat la drapelul tricolor și l-au adoptat pe cel simplu, roșu. Însă cu diferite variante de abrevieri „RSFS Ruse”, poziționat în colțul din stânga, tot în partea de sus.
Iar nu în ultimul rând, o ultimă versiune adoptată a drapelului roșu, a avut loc în 1954 și a reprezentat steagul național al RSFS Ruse până când a avut loc prăbușirea Uniunii Sovietice din anul 1991. Acest steag al Uniunii Sovietice nu avea bandă verticală de culoare albastră în partea stânga.
Astfel încât, steagul imperial tricolor alb-albastru-roșu a reapărut, odată cu adoptarea din 1991. În acel an, Rusia l-a readoptat în data de 22 august.
Citeste si: Cui i-a spus Vladimir Putin că va folosi armele nucleare